Câţi bani a cheltuit soţia lui CRBL pe rochia de mireasă

03 03. 2017, 12:47

Spre exemplu, în cadrul rundei „Nunta noastra”, la întrebarea „Cât a costat rochia de mireasă?”, CRBL a avut surpriza să afle că rochia de mireasă a soţiei sale a costat 3000 de euro, şi nu 1000 de euro, cum credea el . „La probă mi-ai zis cam 1000. Dar nu mi-ai zis că e doar proba 1000 de euro. Tu chiar ai dat atâţia bani? Doamne?!”, a exclamat CRBL pe platoul de filmare, completând: „Aveti cumva întrebare şi cu cât au costat pantofii? Că aş vrea să ştiu!”.

După marea premieră, din 6 martie, de luni până vineri, de la ora 14:00, trei cupluri vor intra în competiţie pentru a demonstra că sunt „2k1”, pentru a-şi arăta unul altuia cât de bine se cunosc sau nu, iar sâmbăta, începând cu ora 17:00, Mirela aduce în casele românilor o ediţie specială „2k1”, în care vedete din showbiz îşi vor „testa” partenerii.

Formatul, de tip quiz-show matrimonial, le va oferi atât concurenţilor, cupluri cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani, cât şi telespectatorilor, prilejul de a-şi testa relaţia de cuplu, de a vedea cât de bine se cunosc, dar şi pretextul pentru a se detaşa de grijile zilnice şi a-şi oferi o doză de distracţie pe cinste. Echipa „2k1” a început deja pregările, astfel că, în perioada următoare, toţi cei care doresc să îşi testeze relaţia de cuplu, demonstând tuturor că formează cuplul perfect sunt invitaţi să se înscrie pe www.casting.a1.ro,

Emisiunea „2k1” va fi difuzată în fiecare zi,  de luni până vineri, de la ora 14:00, iar sâmbăta Mirela le va aduce telespectatorilor o ediţie specială, cu vedete, începând cu ora 17:00.