Catedrala de neam prost vs biserici daramate de comunisti

Am vazut sambata un documentar cutremurator despre daramarea Bisericii Sf. Vineri din Bucuresti. De fapt, era o relatare spusa pe un ton retinut de ultimul preot paroh al acestei biserici ctitorita de Matei Basarab, avariata la cutremurul din Â’77, consolidata intre 1979 si 1985 si apoi daramata, incepand cu 13 iunie 1987, pentru ca asa a vrut Ceauseasca.

Primul meu gand, ascultand relatarea parintelui, a fost ca marile nenorociri ale acestui neam se leaga, in mod fatal, de perioada 13 – 15 iunie. Pentru ca pe 13 iunie a fost ultima vecernie in biserica si a inceput daramarea casei parohiale, iar de 15 iunie au intrat buldozerele in biserica. Trei ani mai tarziu, in aceeasi perioada intrau minerii in BucurestiÂ…

Apoi am remarcat ca lipseste ceva din relatarea vrednicului paroh, care dupa Â’90 se lupta cu morile de vant in incercarea disperata de a reconstrui biserica pe terenul care i-a apartinut de drept.

Lipseste sustinerea Patriarhiei. Si inainte de Â’90, si dupa. In relatarea preotului nu sunt mentionati clerici de rang inalt care sa-i fi fost alaturi, in trecut sau acum.

A vorbit despre credinciosi care au facut lant viu in jurul bisericii, despre muncitori care au refuzat sa conduca utilajele distrugatoare, despre oameni de cultura si arhitecti care au incercat sa obtina macar translarea bisericii, despre alti preoti care l-au sustinut moral, dar nu spus nimic despre inaltii clericiÂ… pentru ca acestia nu au facut nimic.

Evident, te intrebi de ce. Raspunsul e foarte simplu: inainte de Â’90, din teama, dupa aceea pentru ca in mintile lor a incoltit ideea construirii catedralei de neam prost.

De ce sa se zbata sa reconstruiasca o minune arhitectonica, pentru care in Â’87 credinciosii au patimit si au dat cu subsemnatul, cand pot sa construiasca un kitch cu care sa-si adoarma constiinta care le striga ca atunci, in perioada comunismului, ei nu au miscat un deget ca sa salveze bisericile?

De ce sa fie ei trecuti la „si altii”, cand ar urma sa fie reconstruita biserica, in loc sa figureze printre ctitori?

Nu sunt o persoana care stie prea mult din Biblie, dar mi-a trecut mie pe la ureche cum ca mandria ar fi un pacat. Ceea ce vor ei sa faca acum, sustinand construirea unei catedrale gigant, nu cumva e doar mandrie desarta?

Fara sa-si dea seama, inaltii clerici de azi procedeaza la fel cu Elena Ceausescu. Ea a condamnat Biserica Sf. Vineri spunand sec: „Jos porcaria!” pentru a face loc maretului bulevard „al victoriei socialismului”. Ei o condamna a doua oara preferand sa sustina o alta idee megalomana si ignorand posibilitatea reconstructiei momumentului arhitectonic.

Cu sau fara sustinerea unora, cu bete in roate bagate de primarii care s-au tot schimbat, izbindu-se de interesele ascunse ale noilor imbogatiti, ultimul paroh al Bisericii Sf. Vineri nu accepta insa sa se resemneze. ” Asa cum am reconstruit-o o data, in Â’79, cand biserica a fost consolidata, asa o voi construi si a doua oara”, spune el cu incredere.

P.S. Ieri am fost la Muzeul de Arta al Roamniei. La sectiunea de arta medievala romaneasca este amenajata o sala in memoriam Manastirea Vacaresti.

M-am intrebat iar: de ce? De ce un kitch care va inghiti sute de milioane de dolari si nu reconstruirea unor monumente arhitectonice? Cu banii pentru catedrala mantuirii sufletelor celor lasi s-ar putea reface poate zece biserici. Chiar nu vrea nimeni sa se gandeasca la asta?

Iulia Neacsu