„Suntem încântați să o primim pe Cate Blanchett la Film at Lincoln Center, unde trei dintre peliculele în care a jucat au fost proiectate anterior ca parte a Festivalului de la New York”, a declarat Lesli Klainberg, director executiv al centrului, într-un comunicat citat de AP News. „Cariera lui Blanchett include performanțe extraordinare în filme, de la mici proiecte independente până la francize importante de studio și cu unii dintre cei mai renumiți regizori ai timpului nostru. Este privilegiul nostru să îi dedicăm o seară de sărbătoare și să adăugăm încă o distincție la numeroasele sale premii binemeritate”, a mai spus acesta.
Gala Chaplin precedentă, la care a fost onorat Spike Lee, a fost amânată cu mai mult de un an din cauza pandemiei și a avut loc în cele din urmă în septembrie anul trecut.
Premiul Chaplin este acordat din 1972, iar printre personalitățile onorate s-au numărat Alfred Hitchcock, Billy Wilder, Elizabeth Taylor, Martin Scorsese, Meryl Streep și Sidney Poitier.
Blanchett, recompensată cu două premii Oscar, pentru rolurile din „Blue Jasmine” și „The Aviator”, a jucat recent în „Nightmare Alley”, de Guillermo del Toro, și în „Don’t Look Up”, de Adam McKay.
Foto: Profimedia Images