Cătălin Măruţă – În aşteptarea unui final… fulminant!

16 07. 2013, 10:43

– Pe 19 iulie ai ultima ediţie live „Happy Hour” din acest sezon. Cu ce subiecte încheiaţi vara?

Ca de obicei, vom avea o emisiune cu ceea ce e mai ”hot” în ziua respectivă. Ne-am obişnuit publicul să primească veşti proaspete, exclusive, spumoase, cu tot ceea ce e la zi. Ca să fiu sincer, sper să încheiem fulminant, cu recunoaşterea oficială a relaţiei dintre Alex şi Antonia.

-. Care au fost din punctul tău de vedere cele mai tari subiecte în acest sezon?

Dacă e să mă întrebi pe mine, a fost, cum s-ar zice, sezonul divorţurilor. Poate că Neţi Sandu ne poate confirma că astrologia a fost de vină, altfel nu-mi explic. Oricum, cei de acasă urmăresc cu maxim interes ştirile despre despărţiri şi schimbări în statusul mariajului. Pentru că fiecare se simte ameninţat de soartă, în felul lui. Nu poţi să nu iei în calcul orice deznodământ.

 

– Sunt foarte multe vedete care vin pe Happylica ta pentru a-şi deschide sufletul. Cine ţi s-a părut cel mai deschis?

Vedetele care vin la noi se împart, de regulă, în două categorii: cele care simt nevoia să vorbească, să spună tot, să-şi ia de pe suflet o povară, şi cele care vor să vorbească, dar în aşa fel încât să cadă în picioare ca pisica, să nu aibă nimeni cu ce să le agaţe, să nu le tachineze ulterior. Ca să dau un exemplu concludent, mie Mihai Traistariu mi s-a părut una dintre cele mai sincere persoane care au stat pe Happylica. E genul ”ce-i în guşă şi-n căpuşă”, cum spune românul. Apreciez naturaleţea şi mă străduiesc s-o promovez.  

 

– Cum reuşeşti să îţi cucereşti interlocutorii şi să îi faci să vorbească sincer despre viaţa lor?

Atmosfera din platou e foarte plăcută şi asta contează enorm. Oamenii sunt destul de emoţionali şi, în cazul ăsta, au nevoie de un cadru cald, amical. Eu vorbesc cu toţi invitaţii mei ca şi cum aş sta la taclale cu nişte amici, iar asta îi determină să-şi deschidă gândurile, sufletul.

 

– Până acum, câţi prieteni ţi-a adus showbiz-ul? Cu cine ai legat prietenii strânse prin prisma meseriei tale?

Sigur că am câştigat mulţi prieteni de când mă cunoaşte lumea de la televizor. Chiar şi părinţii mei au căpătat mai mulţi prieteni de-atunci, cu atât mai mult eu. Am mulţi prieteni pe Facebook, am mulţi prieteni în viaţa ”reală”, cum se spune, deci mă simt norocos.

 

– Ce vei face după ce se încheie sezonul ăsta de „Happy Hour”? Unde plecaţi în vacanţă? Îl veţi lua şi pe David?

Nu avem planuri bătute-n cuie, dar am stabilit, în principiu, că plecăm câteva zile colo, câteva zile dincolo… Pe scurt, avem mai multe destinaţii şi în străinătate, şi în România. Spania, Mamaia, Poiana Braşov şi Portugalia nu vor lipsi din listă, cred, mai multe detalii când ne întoarcem! Nu ne place să ne facem proiecte riguroase dinainte, depinde şi de David, şi de multe alte lucruri. Îl vom lua şi pe David, poate doar în anumite staţiuni, care ar fi potrivite pentru el, să vedem… Oricum, în ceea ce priveşte destinaţiile, trebuie să ne mai sfătuim şi cu prietenii, fiindcă de cele mai multe ori nu plecăm singuri.

– Apropo de David, ce faceţi voi când rămâneţi singuri acasă… doar voi bărbaţii?

David deja a învăţat să se joace inteligent (electronic vorbind), aşa că îl ”ajut” şi eu, abia aştept să fiu copil din nou, să mă simt că atunci când eram de vârsta lui. E un mod de a-mi retrăi propria tinereţe sau chiar copilărie. Dar mă joc şi altfel cu el, vreau să-l obişnuiesc să facă multă mişcare, aşa că îl alerg prin parc, inventez jocuri care să-i pună muşchii la lucru, e un copil puternic şi ar fi păcat să se înveţe cu năravul sedentarismului, aşa cum se întâmplă, din păcate, cu mulţi copii în ziua de azi. Vreau să fie un copil energic şi sănătos.

  

– Sezonul ăsta, Barzoiul şi-a făcut de cap la ”Happy Hour” cu vedete care au devenit sau urmează să devină părinţi. I-ai cerut şi tu ceva special Bărzoiului?

”Bărzoiul” meu e destinul – şi am încredere în el. Cât despre Bărzoiul de la ”Happy Hour” a avut succes, e drept, fiindcă e simpatic şi a ştiut să intre pe sub pielea celor care vor să fie părinţi. Eu ştiu că, în ceea ce ne priveşte, vom mai avea copii atunci când va fi să fie.