Cătălin Măruţă, Gelu Colceag şi Cătălina Mustaţă ajung în “Las Fierbinţi”
Prezentatorul „Happy Hour” nu va îmbrăca însă haine pestriţe, ci îşi va juca propriul rol de moderator TV. Convins de primarul Vasile (Gheorghe Ifrim) să se pregătească pentru o competitie de K1, poliţistul Robi (Leonid Doni) se visează deja mai tare ca Lucian Bute. Iar când Dalida (Ecaterina Ţugulea), secretara primarului, îl asigură că va câştiga competeţia şi că va sta „numai pe la televizor, ca vedetele”, Robi se vede deja in platoul „Happy Hour”, stând pe Happylica la taclale cu Cătălin Măruţă, acompaniat de band.
Deşi la început nu este foarte convins că poate face faţă unei astfel de lupte, Robi începe să prindă curaj. Vasile îi spune că Moş Peleuş (Horaţiu Mălăele) îl poate ajuta să se pregătească pentru că a făcut box în tinereţe, însă simpaticul moşneag refuză. Văzându-se singuri, Vasile îl asigură pe Robi că îl va sprijini el şi că va lupta „cu primăria din Fierbinţi pe spate”. Cei doi încep un cantonament dur, cu antrenamente care mai de care mai solicitante, cu Vasile pe post de antrenor şi Robi de viitor campion: Moartea din Fierbinţi!
In acelaşi timp, în sat sosesc un artist plastic, profesor la facultate, pe numele sau Antonio (Gelu Colceag) şi Suzi (Victoria Răileanu), muza şi amanta sa, viitoare studentă la Arte Plastice, o apariţie focoasă, cu forme pe măsură. Cei doi vin să se relaxeze câteva zile la casa din Fierbinţi a unui prieten, însă Suzi este profund nemulţumită pentru că ar fi preferat să fie la Roma, nu în Fierbinţi. Antonio speră ca liniştea din curte să îl inspire atunci când pictează, iar în clipa în care Celentano (Adrian Vancica) şi Firicel (Toma Cuzin) află că un tablou se poate vinde chiar şi pe milioane bune, cei doi se decid să se apuce de pictat. Celentano nu e de acord însă cu pictura peisajelor, astfel că, având-o drept model pe soţia lui Firicel, se apucă de pictat oameni. Liniştea din sat e tulburată însă de sosirea Soficăi, soţia profesorului de arte plastice, interpretată de Cătălina Mustaţă, care dezlănţuie uraganul în momentul în care îşi prinde soţul cu amanta.
Iar pentru Dorel (Mihai Rait Dragomir), Giani (Costi Diţă) şi Bobiţă (Mihai Bobonete) ziua se încheie cu probleme: aflaţi în căutarea unei insecte minune din care să facă un puternic afrodisiac, cei trei nu reuşesc decât să se aleagă cu înţepături şi băsici pe tot corpul.
„Las Fierbinţi” este joi seara, de la 20.30, pe Pro Tv şi în avans pe voyo.ro de la 10.00 dimineaţa.