Cătălin Măruţă – Emisiunea ia pauză, el îşi pune pirostriile
– Cum încheiaţi acest sezon “Happy Hour”?
Vom încheia la fel cum i-am obişnuit pe telespectatorii noştri, cu invitaţi mulţi şi deosebiţi, care au fost alături de noi pe parcursul întregului sezon. Materialele speciale nu vor lipsi. Ne gîndim deja la cîteva surprize.
– Care au fost, în opinia ta, momentele memorabile din acest sezon?
Mi-e greu să aleg… Au fost multe, cu oaspeţi de peste hotare, români celebri care s-au întors acasă după mulţi ani, cu vedete care şi-au adus familiile în platou sau cîntăreţi pe care lumea nu i-a mai văzut de dinainte de ’89. Normal că am avut personalităţi din ţară care şi-au deschis sufletul pe Happylica, aşa că fiecare moment de la ”Happy Hour” a fost special. Am avut-o pe Rona Hartner în premieră însoţită de fetiţa ei, tot la noi a sosit Carmen Harra, care a avut un succes nebun la publicul de aici şi a fost nevoită să-şi prelungească şederea în ţară, am măritat-o în direct pe măgăriţa Fiona, care a devenit între timp şi mămică, am lansat multe concursuri, am avut trupe care au anunţat în direct că se despart sau că îşi schimbă formula, am avut politicieni care au cîntat pentru prima oară într-o emisiune TV, i-am avut pe Pandurii Tg. Jiu în vizită… A fost o nebunie!
– S-a întîmplat să ai reţineri faţă de vreun invitat?
În meseria mea, nu-mi permit să am reţineri faţă de invitaţi. Tot ce fac eu acolo este pentru public, pentru cei de acasă, care ne privesc seară de seară, nu pentru mofturile mele.
– Dar s-a supărat pe tine vreun invitat?
Să se supere ar însemna să părăsească emisiunea şi asta nu s-a întîmplat! Dar grimase agasate au existat destule. Pînă la urmă însă, nu contează reacţia lor faţă de mine, ci felul în care publicul percepe reticenţa lor. Însă am avut mulţi invitaţi care s-au simţit foarte bine la ”Happy Hour” şi au spus lucruri personale, au făcut dezvăluiri, uneori chiar cu lacrimi în ochi.
– Care a fost pentru tine cel mai frumos lucru de pînă acum la ”Happy Hour”?
Cel mai frumos lucru este că am o echipă senzaţională la ”Happy Hour”. Lucrul cu care însă nu m-am obişnuit nici acum este bariera de la Buftea, cu care mă ”lupt” în fiecare zi în drum spre studio.
– Mama ta se uită la ”Happy Hour”?
Mama este cel mai fidel telespectator al meu. Vorbim la telefon în fiecare zi, dar ea nu-mi dă niciodată sfaturi. Este genul de om care nu se amestecă acolo unde crede că nu se pricepe. Îmi mai spune că, uneori, nu mă port frumos cu invitaţii! Preferaţii ei au fost actorii şi cîntăreţii care i-au bucurat tinereţea.
– Unde vei pleca cu Andra după nuntă?
Este o surpriză, nu trebuie să afle mai devreme!
Zero – Despre fratele mai mare
“Avem multe amintiri frumoase împreună, care ne-au făcut să ne dăm seama că sîntem o familie. De exemplu, experienţa legată de Eurovision, cînd Măruţă ne-a susţinut foarte mult. Apoi, am fost onoraţi să susţinem echipa naţională a României la Campionatul European cîntînd în emisiune acel mini imn dedicat tricolorilor. Şi colaborarea cu Veveriţele este una senzaţională. Sînt energice, pline de viaţă şi foarte talentate. Iar Măruţă este
RedBlonde – Cele mai frumoase amintiri
“Fiecare ediţie a emisiunii este o amintire frumoasă. De exemplu, ne amintim cînd repetam cu băieţii de la Zero şi am început să cîntăm toţi ca nişte nebuni. Ne-a plăcut foarte mult şi cînd am înregistrat piesa pentru echipa naţională de fotbal. Ne înţelegem foarte bine”.
Happy Hour
vineri, 17.45, PRO TV