Cătălin Măruţă a învăţat să danseze greceşte
Noua vedetă PRO a avut parte de o vacanţă revigorantă în insula Rhodos, alături de Andra. Drumul pînă în Lindos, o aşezare specific grecească, a fost de departe cea mai trăsnită aventură a celor doi: ”Ca să ajungi în această localitate, trebuie să urci mai bine de 300 de trepte. Iar localnicii inventivi îţi oferă o alternativă: măgăruşii”. Cei doi nu au ratat nici seratele greceşti, la care Cătălin a învăţat dansurile tradiţionale elene, dar nici croaziera în Symi: ”Este un fel de Veneţie a Greciei, un loc minunat unde am văzut cum se fac bureţii naturali. Apoi, am ajuns într-un loc renumit pentru milioanele de fluturi care trăiesc acolo”, ne-a povestit Măruţă.