Cătălin Josan, duet cu Taylor Swift pentru piesa „Floorplay”?

04 10. 2012, 14:00

Câștigătorul concursului „Megastar”, Cătălin Josan, revine cu un proiect de anvergură.

După ce a câștigat „Megastar” cariera lui Cătălin a fost în continuă ascensiune, dar după o perioadă destul de lungă în care nu am mai auzit nimic despre el, carismaticul solist basarabean revine cu un proiect cu care crede că va rupe gura târgului.

Potrivit unor surse apropiate interpretului, Taylor Swift, una dintre cele mai în vogă artiste de pop-country din America și idolul a miliarde de adolescenți de pe glob, ar fi acceptat să cânte în duet cu el.

Cei doi colaboreză pentru piesa „Floorplay”, pe care Cătălin o va lansa în curând. Taylor a lansat de curând piesa „We Are Never Ever Getting Back Together”.

Taylor Swift are 22 de ani și a devenit populară în întreaga datorită pieselor ei country-pop. În 2009 a primit premiul pentru „cel mai bun videoclip al unui artist debutant”, la MTV Music Awards, și a fost nominalizată la categoria „cel mai bun artist debutant”, în cadrul celei de-a 50-a ediții a premiilor „Grammy”. Taylor se află pe locul 69 în topul Forbes al celor mai influente femei din lume, cu o avere de 18 milioane de dolari, obținută din muzică în acest an.

Aceasta este cea a doua experiență profesională pe care Cătălin Josan a avut-o cu un artist international, după ce în vara acestui an a lansat piesa „D′estate”, cu trupa italiana La Differenza.