Astfel, Daniel Buzdugan şi Mihai Morar vor trebui să exemplifice câteva dansuri celebre, deşi au încercat să refuze proba, pe motiv că „noi la dans suntem mai rău decât Negru la cântat”, în timp ce Cătălin Botezatu va avea sarcina să ghicească despre ce dansuri este vorba. De asemenea, designerul va povesti despre recenta sa vacanţă din Zanzibar şi cele 60 de prezentări de modă pe care le-a avut în Statele Unite, în timp ce Morar şi Buzdugan îşi vor aduce aminte pe cine au întâlnit în celebrul Cartier Roşu din Amsterdam, dar şi cum au reuşit să facă rost de bani ca să ajungă la aeroportul din Milano şi să ia avionul spre casă, după ce au cheltuit totul la cumpărături.
Întrebarea-vedetă a ediţiei le va fi adresată celor trei invitaţi şi fetelor deopotrivă de actorul Adrian Păduraru.
Care dintre cele două tabere va ieşi învingătoare din confruntarea pe teme de cultură generală moderată de Dan Negru, telespectatorii Antenei 1 vor afla miercuri, 8 februarie, de la ora 20.30, într-o nouă ediţie a emisiunii “Te pui cu blondele?”.