Ei au decoperit perlele în scoici scoase din râuri, în urmă cu circa 4.000 de ani. Iar în secolele 4 și 6 Î.Hr. au fost descoperite perle și de-a lungul coastelor Indiei, Persiei și insulei Ceylon.
Cea mai mare perlă descoperită are o lungime de 50 de milimetri și are un diametru de 100 de milimetri. O altă metodă de a măsura o perlă este cântărind-o, iar aceasta, denumită și „Perla speranței”, are puțin peste 116 grame.
Un „bob” de perlă are o greutate de circa 50 de miligrame. Alte perle de dimensiuni mari sunt și perla lui Shah Soft (33 grame), Regent (22 grame) și La Pellegrina.
Greutatea și mărimea nu sunt singurele metode de măsură prin care este determinată valoarea unei perle. Perlele baroce au forme neregulate, iar alte perle au un aspect imperfect.
De fapt, un bijutier poate „șlefui” o perlă, dacă îi elimină straturile de la suprafață până când ajunge la unul mai rezistent.
Perlele sunt făcute din straturi. Ce fel de straturi și cum sunt ele așezate? Perlele sunt făcute din același material precum interiorul scoicilor sau stridiilor. Acesta este secretat de stridii pentru a da o suprafață fină corpurilor lor.
Atunci când un obiect deranjant ajunge în interioriul unei stridii, aceasta îl învelește cu mai multe straturi de sidef, materialul din care este făcut perla.
Așa au descoperit oamenii și că pot produce perle. Dacă o stridie acoperă un obiect cu sidef, putem pune un astfel de invadator în stridie și să pornim fenomenul.
Astfel, puțin nisip este introdus între scoică și corpul stridiei sau chiar în corpul animalului. O perlă produsă artificial este, prin urmare, o perlă autentică, însă născută prin intervenție umană.