Cat costa zoso.ro, cel mai „tare” blog din Romania?

De: Marian Andrei / 15.09.2009, 12:37
Cat costa zoso.ro, cel mai
Vali Petcu, cel mai important blogger din Romania, a refuzat o oferta de 300.000 euro pentru preluarea blogului sau.

300.000 de euro. Cu aceasta suma a fost ofertat
Vali Petcu, cel mai important blogger din Romania si autorul
zoso.ro. Atunci a spus „nu”, iar ceea ce
l-ar face sa duca la capat aceasta tranzactie ar fi „o schimbare in
viata personala”.

„Eu sunt un peste mic. In momentul in care am vandut, pot fi
inlocuit de altcineva. Acum nu mi-as vinde blogul.
A fost o oferta de criza, sub 300.000 de euro, acum un an sau doi,
de la un trust, altul decat Realitatea, dar m-am gandit ca mai bine
nu vand”, spune Vali Petcu. O eventuala vanzare a blogului,
subliniaza din nou Vali Petcu, nu ar depinde de mersul pietei
online, ci de determinarea de a-si schimba stilul de viata. „Daca
as vrea sa plec in Australia pentru un job de spalator de vase bine
platit, as spune, probabil, «am un job foarte bun, da-mi 150.000
acum si gata»”.

Insa deocamdata lucrurile merg bine, motiv
pentru care Vali Petcu estimeaza ca in 2009 va incasa
aproape 30.000 de euro din publicitate
, chiar daca, odata
cu recesiunea economica, advertiserii se uita mult mai atent la
rezultate: „N-au nevoie de campanii de zece milioane de afisari ca
sa vanda ceva, dar sunt si campanii mai mici, care au nevoie de
rezultate”, adauga acesta. Legat de comportamentul de criza, spune
ca, printre primele masuri luate, advertiserii „au inceput sa taie
din site-urile in plus. Eu sunt impacat cu ideea si sunt multumit,
pentru ca lucrurile au mers foarte bine. In martie chiar am crescut
preturile, pentru ca erau foarte multi”.

Vali Petcu spune ca, in viitor, cu blogurile se va intampla, in
linii mari, ce s-a intamplat cu presa: vor exista cativa
puternici
, res­tul vor spune ca sunt quality sau chiar top
quality, din cauza ca nu pot concura cu ceilalti. In ceea ce
priveste strategia investitorilor in bloguri, Petcu subliniaza ca
aceasta este sa faca bani, insa, pe termen mediu si lung, este sa
produca un continut valoros.

Fara a pune la socoteala vedetele de televiziune, Vali
Petcu este cel mai cunoscut blogger roman
si, printre
altele, si cel mai controversat. Si-a facut blog in 2005, a
castigat in 2006 si 2007 RoBlogFest, principala
competitie a blogurilor romanesti, dupa care n-a mai participat. A
tinut capul de afis al Zelist.ro, clasamentul blogurilor populare
autohtone, pana acum cateva luni. In prezent, oscileaza intre
locurile intai si al doilea, la concurenta cu vedeta Acasa TV
Cabral Ibacka.


Citeste mai mult despre Vali Petcu pe Standard.ro.