A fost considerat vinovat de moartea a zeci de milioane de oameni și, deci, un criminal despotic, dar Adolf Hitler avea și o latură sensibilă, dezvoltată mai ales în perioada în care a ajuns să picteze, de foame, în Viena și Munchen. Pentru a se susține financiar, dar ai susține și pe colegii săi, Hitler ajunsese să picteze și trei tablouri pe zi, tablouri care ulterior erau comercializate în taverne.
Hitler obișnuia să picteze clădiri, interioare de clădiri, momente trăite în Primul Război Mondial sau vaze cu flori. Spre sfârșitul celui De-al Doilea Război Mondial chiar își pusese oamenii să-i răscumpere tablourile pentru a le expune într-un muzeu despre el pe care vroia să-l deschidă în Linz, orașul său preferat.
Înfrângerea suferită de Hitler a făcut ca ideea unui muzeu să rămână doar o idee. Totuși, multe dintre lucrările sale au fost salvate și încă reprezintă o monedă importantă de tranzacție pe piața colecționarilor. De exemplu, un tablou pictat de Hitler în 1914, și în care apare Arcul de Triumf din Munchen, a fost scos la vânzare pentru 70.000 de dolari.