Cât ar trebui să lucrezi ca să fii mai puțin stresat
Profesorul John Ashton, președintele Facultății de Sănătate Publică, este de părere că prin reducerea programului de muncă scade și nivelul de stres al unui individ. Profesorul susține că unele persoane muncesc mai mult decât altele, la birou, iar prin scurtarea programului de muncă se face un balans în acest sens.
„Avem nevoie de săptămâna de muncă de patru zile pentru a ne bucura mai mult de viața personală, de timpul petrecut alături de familie, de prieteni”, a declarat profesorul britanic.
El continuă să declare că stresul este de vină pentru multe probleme de sănătate, inclusv hipertensiunea arterială și cele mentale. cei mai mulți au ajuns să renunțe la masa de prânz pentru a rezolva sarcinile de serviciu. Majoritatea mănâncă pe fugă, alimente nesănătoase de cele mai multe ori, și în fața calculatorului.
Profesorul Ashton are în subordine peste 3.000 de specialiști alături de care își desfășoară munca zilnică. Meritele sale sunt recunoscute de o lume întreagă prin faptul că ideile sale sunt argumentate și au dat roade. El a dovedit că prea multă muncă conduce organismul spre probleme mentale, anxietate, depresie, alcoolism, de cuplu, etc.