Casting pentru show-ul “Autobuzul lui Vârciu”
Sâmbătă, 6 iulie, de la ora 11.00, la Studiourile Kanal D (Bd. Mărăşti 65-67, în complexul Romexpo, intrarea D, pavilion T, sector 1, Bucureşti), fetele care vor să aibă parte de cea mai mare aventură a vieţii lor, cele care visează la sufletul pereche, au şansa să-şi adjudece un loc în “Autobuzul lui Vârciu”.
“Ultimele locuri din autobuz se dau sâmbătă la casting-ul de la studiourile Kanal D. Dacă nu ştii să ajungi, nu-ţi face griji, venim noi să te luăm de la Piaţa Charles de Gaulle, de la ora 11.00. Dacă vrei să trăieşti cea mai tare experienţă, dacă te-ai gândit vreodată că prinţul din poveste există şi te poate aştepta acolo unde niciodată nu ţi-ai imaginat, urcă în autobuzul meu şi vino să-l găseşti în aventura vieţii tale”, a spus Liviu Vârciu.