Casting intensiv pentru filmul #SELFIE

28 05. 2014, 15:28

Având ca principal reper personajele cât mai veridic detaliate în scenariu şi chimia obligatorie dintre ele, regizoarea Cristina Iacob i-a supus pe actorii care se prezentau la audiţii la o mulţime de probe de improvizaţie, motiv pentru care protagoniştii filmului s-au tot schimbat până la începerea filmărilor.

„Castingul a fost foarte lung pentru standardele cu care eram obişnuiţi. Parcă nu se mai termina. A fost îngrozitor! Gândiţi-vă că filmul are 6 actori principali şi a fost foare greu să găseşti o echipă de tineri talentaţi şi atractivi care să aibă chimie”, mărturiseşte Mişu Predescu, unul dintre producătorii filmului.

Pentru fiecare personaj în parte au avut loc audiţii multiple, până când s-a ajuns la varianta cea mai potrivită. Actriţa Olimpia Melinte a fost aleasă mai întâi să joace rolul naivei Ana, după care o perioadă a interpretat-o pe îndrăzneaţa Yasmin, iar la final a fost aleasă pentru rolul lui Roxi. „Ce bine că mi s-a dat ocazia să joc altceva şi să fac un rol cu totul diferit. Nu ştiu dacă o să mă mai întâlnesc vreodată cu genul ăsta de personaj. S-au făcut şedinţe de producţie în care lumea era disperată că nu mă îngrăşam şi nu ştiau ce să mai facă. Până la urmă am reuşit datorită unei echipe foarte serioase care a stat lângă mine şi m-a îndopat. Aici era inclusă şi mama”, declară amuzată Olimpia.

Vlad Logigan a trecut şi el printr-o mulţime de probe în urmă cărora urmau să fie aleşi ceilalţi doi băieţi alături de care să joace în film. Astfel, după mai bine de 3 luni, s-a ajuns la varianta finală alcătuită din Crina Semciuc, Olimpia Melinte, Flavia Hojda, Vlad Logigan, Levent Sali şi Alex Călin.

În #SELFIE, trei fete fug la mare fără aprobarea părinţilor şi fără prea multă planificare, în căutarea distracţiei cu doar două zile înainte de BAC. În ciuda aşteptărilor, bunădispoziţia întârzie să apară, iar accidentele se ţin lanţ.

În toată vâltoarea evenimentelor sunt prinşi trei tineri ajunşi la mare nu să cheltuiască, ci să facă rost de bani într-o manieră nu tocmai legală. După ce distrug o maşină şi pierd toţi banii, pentru fete devine aproape imposibil să mai ajungă la timp pentru susţinerea examenului de bacalaureat.

Mai multe despre detalii despre alegerea distribuţiei puteţi afla de la regizoarea filmului Cristina Iacob, producătorul Mişu Predescu, dar şi protagoniştii comediei vizionând următorul material video: https://www.youtube.com/watch?v=kIf5yJsjow4

#SELFIE, primul lungmetraj regizat de Cristina Iacob, poate fi văzut în continuare în următoarele cinematografele din ţară: Arad – Cinema City Atrium şi Cinema City Galeria, Bacău – Cinema City, Botoşani – Cine Grand şi Cinema Unirea, Brăila – Cinema City, Bucureşti: Cinema City Cotroceni şi Sun Plaza, Grand Cinema&More Băneasa, Movieplex Cinema, Hollywood Multiplex, The Light Cinema, Cinema Studio, Cinema Corso, Cinema Europa, Muzeul Ţăranului Român, Cluj – Cinema City Iulius, Constanţa: Cinema City şi Cityplex, Craiova – 3D Colors şi Cinema Modern, Iaşi – Cinema City şi Cinema Republica, Odobeşti – Casa de Cultură CC Giurescu, Oradea – Cortina şi Cinema Palace, Piteşti – Cinema City, Ploieşti – Cinema City şi Cinema City Afi Palace, Râmnicu Vâlcea – Line Cinema, Slatina – Cinema Eugen Ionescu, Târgu Mureş – Cinema Arta şi Timişoara – Cinema City.