Casa din Detroit în care a copilărit Eminem este de vânzare
Casa abandonată din Detroit în care a copilărit Eminem este de vânzare. Nu a fost afișat un preț de pornire pentru licitație, dar valoarea taxelor anuale ale locuinței ajung la aproape 8.000 de dolari.
Pe vremea.apropo.ro găsești vremea pe 15 zile
Casa din cărămidă, care acum este parțial deteriorată, a fost construită în 1945, are 1,5 băi, garaj și i-a aparținut inclusiv mamei lui Eminem, Deborah Matters, care a cumpărat-o pentru 19.900 $, stabilind să plătească 3.000 $ cash și ulterior câte 220 pe lună. Ea a deținut casa din 1993 până în 2003, ulterior acesta trecând prin mâinile altor 10 proprietari. Ultimul a încercat să o vândă pe eBay pentru 500.000 de dolari, profitând de celebritatea lui Eminem, dar nu a avut succes. Până în prezent, statul a confiscat casa de două ori pentru neplata taxelor.
Bungaloul situat la sud de Eight Mile Road, la adresa 19946 Dresden din cartierul Greensbriar din partea de nord-est a orașului Detroit, a apărut pe coperta albumului lui Eminem „The Marshall Mathers LP” din anul 2000. În prezent este abandonat, fiind în proprietatea Michigan Land Bank, un program al statului american care controlează proprietațile vacante, 11.000 dintre acestea fiind situate în Detroit. Fosta locuință a lui Eminem este una dintre cele 4.000 primite anul trecut de Land Bank de la Wayne County Treasurer’s Office, după ce acestea nu și-au găsit proprietari în urma unor licitații cu prețuri de pornire de minimum 500 $.
Casa lui Eminem
În decembrie 2007, fosta casa a lui Eminem a fost vândută pentru 24.650 $, iar acum este evaluată la 44.400 $. În 2009, o companie numita EM & UU Properties a cumpărat-o pentru 1 $. Michigan Land Bank deține casa din 2012. Pentru o vreme nimeni nu a știut că acolo a copilărit Eminem, iar dacă zona în care se află este distrusă (Detroit este abandonat în mare parte) și starea locuinței lasă de dorit, este puțin probabil ca aceasta să își găsească cumpărător.
Noul album al lui Eminem, „The Marshall Mathers LP 2”, va fi lansat pe 5 noiembrie. Pe 26 august, artistul a lansat piesa „Berzek”, primul single de pe noul album.