Carmen Tănase şi Virginia Rogin, în promo-ul celui de-al doilea sezon ”Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor”

02 02. 2015, 13:42
Cunoscutele actriţe Carmen Tănase şi Virginia Rogin îşi fac apariţia în clipul de promovare al celui de-al doilea sezon al show-ului care va începe din această primăvară la Antena 1. ”A fost o onoare pentru noi să le avem pe aceste mari doamne la filmare”, spune chef Scărlătescu, ”mai ales că la cât de talentate sunt, parcă ne-au inspirat şi pe noi trei.” 
 
Foto: Antena 1 – Gabriela Arsenie
 
”Ne-am simţit excelent la filmarea promo-ului”, spune şi chef Sorin Bontea, ”mai ales că aceasta a avut loc chiar în platoul care ne-a devenit casă în toată această perioadă. Am vrut să redăm câteva situaţii cu care se confruntă un bucătar profesionsit, tocmai penru a arăta unde poate duce o greşeală făcută în bucătărie, oricât de mică.” ”Am avut la un moment dat de filmat un cadru cu un tort de nu mai puţin de 23 de kilograme, un tort de nuntă, care, din cauza unui bucătar neîndemânatic, ajunge pe jos. Mi-a părut rău că nu am apucat să gust din el”, glumeşte chef Florin Dumitrescu. 
 
F
Foto: Antena 1 – Gabriela Arsenie
 
Întruchipând o lady cu pretenţii culinare greu de satisfăcut şi cu un ochi extrem de critic în ceea ce priveşte platingurile, Carmen Tănase dă naştere unui personaj care ar putea fi oricând prezent în restaurantul ”Hell’s Kitchen”. La rândul ei, Virginia Rogin dă naştere unui alt personaj cu care bucătarii dintr-un astfel de restaurant se pot confrunta: o soacră de coşmar care supervizează o nuntă de vis. Un fir de sare în plus sau un gest de stângăcie pot duce la un adevărat eşec culinar, astfel că în bucătăria ”Hell’s Kitchen” trebuie să fii perfecţionist, atent la orice detaliu, rapid şi imun la stres pentru a supravieţui. Pentru că aici se nasc adevăraţii chefi, juraţii de la “Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor” promit în noul sezon şi mai multă adrenalină în bucătărie, probe tot mai solicitante şi meniuri care îi vor pune la grea încercare pe cei 20 de bucătari întraţi în cursa pentru marele premiu.