Carmen Tănase şi Gheorghe Visu – Simply The BEST!
Gheorghe Visu
Dincolo de provocări
-De la cine aţi moştenit talentul şi de la cine aţi ”furat” meserie?
Talentul – de la părinţi şi poate de la nişte strămoşi pe care nu îi ştiu. Înclinaţia spre actorie în special şi îndemînare în desen – de la mama mea, iar urechea muzicală de la tatăl meu. Iar meserie am furat din multe părţi, de la Dan Nuţu, Moţu Pittiş, Ion Caramitru, marele Ştefan Iordache. În general, am furat de unde s-a putut şi fără să vreau, fie că erau actori celebri sau mai puţin cunoscuţi.
– Cum vi s-a părut State Potcovaru la… prima citire? Şi cît de tare aţi crezut, la început, în acest personaj?
Mi s-a părut interesant, îl vedeam cu totul altfel, dar pot să spun că a ieşit mai bine, datorită regizorului Iura Luncaşu, care a avut această viziune monumentală asupra personajului. Credeam încă de la început că voi face un personaj interesant, dar ce a ieşit nu cred că mai ţine de actorie neapărat, ci de o simbioză între mai multe lucruri… eu, Iura, rolul, viziunile diferite, Carmen Tănase, Octavian Strunilă. Pot spune că am o poftă de lucru nebună şi nu credeam că voi ajunge după un an şi jumătate să fiu la fel de entuziasmat ca la început de acest personaj.
– Care au fost reacţiile cele mai haioase din partea oamenilor obişnuiţi?
În momentul în care am intrat în benzinărie, fetele care erau la casă se uitau la programul de pe PRO TV şi se difuza momentul cu mine şi Carmen. Cînd m-au văzut, au încremenit. Am cumpărat ce aveam de cumpărat şi le-am lăsat să vizioneze în continuare programul. A fost un moment amuzant şi pentru ele, iar mie mi s-a părut de bun augur întîmplarea pentru sfîrşit de an.
Secretele lui State
– Aţi mai jucat înainte de telenovelă cu ”Flăcărica”?
Înainte de ”Inimă de ţigan”, am jucat împreună în ”Lacrimi de iubire”, era sora mea şi eram tot într-o ceartă continuă, dar – înainte să vin la Acasă TV, nu am mai jucat cu ea.
– Cît de mult contează personalitatea unei partenere de scenă sau de platou?
Depind foarte mult de partener, pentru mine trebuie să fie foarte bun, poate chiar mai bun decît mine şi mă poate ridica foarte uşor. Iar atunci cînd îi găsesc, îi mulţumesc lui Dumnezeu şi profit de ei cît pot. Şi aşa s-a întîmplat şi cu Carmen.
– Revenind la State, care scenă vi s-a părut cel mai greu de jucat?
Sînt două moduri de a privi scenele. Astfel putem vorbi despre scena care mi s-a părut cea mai grea înainte de a o filma şi de scenele care mi se par grele după ce le filmez. Ţin minte scena de anul trecut, în care îi revenea lui State vederea, pleca din şatră spre casă şi avea o explozie de lacrimi, bucurie şi rîsete. Aceasta mi s-a părut cea mai grea scenă înainte să o filmez, dar m-am pregătit destul de mult sufleteşte pentru ea, am făcut o repetiţie filmată şi apoi a ieşit din prima. Însă cele mai grele sînt cele pe care le filmăm seara, cînd sîntem foarte obosiţi şi trebuie să jucăm cu aceeaşi poftă de viaţă ca şi dimineaţa.
– De cîte ori v-aţi depăşit limitele jucîndu-l pe State?
De cîteva ori, nu le-am numărat, dar ştiu că m-a surprins plăcut lucrul acesta. Şi sper să le depăşesc în continuare, să calc în locuri în care nu am mai călcat. Unele din secvenţele în care mi-am depăşit limitele sînt cele de dans din ”Inimă de ţigan”: cea în care îi explic Rodiei cum să danseze la barul lui Nea Fane, iar alta într-o hală, cînd dansam în faţa lui Luca (Vlad Zamfirescu), pe melodia ”Buzele tale”.
22 de ani… pînă la pensie!
Încă cel puţin 22 de ani împreună cu mine, pînă ies la pensie.
– Ce se întîmplă cu teatrul? Unde vă mai vedem jucînd ”pe scîndură”?
Pregătesc ceva, dar din superstiţie nu vreau să vorbesc despre acest proiect încă. Mi-am propus să fac cîte un proiect nou de teatru pe an, pentru că mă satisface lucrul acesta şi trebuie să fiu mereu legat de teatru. Pînă atunci, mă puteţi vedea la Teatrul Foarte Mic, în “89.89. Fierbinte după ‘89” şi la Teatrul Mic, în “Hamelin – legea tăcerii”.
– Şi ce vă place să faceţi în timpul liber?
Înainte de ”Inimă de ţigan”, aveam destul de mult timp şi cîntam la chitară, mai puneam mîna pe creion şi desenam. Însă acum îmi place să stau pe canapea şi să mă uit la televizor.
Carmen Tănase
”Sînt în stare să joc şi în cap”
– După ”Inimă de ţigan”, Flacăra Potcovaru a devenit cea mai iubită ţigancă din România. Cum ”suporţi” celebritatea?
Nu este vorba de ”suportat”, pentru că este o plăcere să ştii că oamenii te iubesc necondiţionat, pur şi simplu pentru că exişti. Nu este plăcere mai mare decît asta.
– De ce crezi că bărbaţii se uită la ”Regina” într-un număr din ce în ce mai mare?
Toate categoriile sociale urmăresc această telenovelă pentru că atinge probleme de viaţă, este jucată excepţional şi lipeşte subiectele pe momentele reale de viaţă. Spre exemplu, în ”Inimă de ţigan”, s-a tratat problema donării de organe, care acum este o problemă universală. Toate astrele au mers către această contopire între viaţă şi ficţiune şi atunci sigur că se uită toată lumea, indiferent că sînt bărbaţi sau femei.
– Flacăra s-a schimbat mult în ”Regina”. Ce provocări incitante ţi-a oferit personajul?
Cele mai incitante provocări mi le oferă Iura, care mă pune în situaţii inedite de fiecare dată şi lucrăm excepţional împreună. Nu mă gîndesc neapărat că s-a schimbat personajul, eu, pur şi simplu, urmez cu sfinţenie ce îmi spune Iura pentru că, mergînd pe mîna lui, niciodată nu am greşit.
– Ce ai descoperit nou la tine, jucînd acest rol?
– Cît de mult durează să pregăteşti o scenă cu Gheorghe Visu?
Foarte puţin, citim textul de două-trei ori ca să îl reţinem, apoi ne explică Iura starea personajelor şi mişcarea, vorbeşte puţin cu operatorii în cască şi se filmează. În general, ne iese din prima şi durează între 10 minute şi maximum jumătate de oră, asta dacă este o secvenţă mai grea, care implică şi figuraţie.
Flăcărica la Amsterdam
– Care este cea mai mare satisfacţie pe care ai avut-o de cînd joci în această telenovelă?
Cea mai mare satisfacţie este că nu i-am dezamăgit pe oamenii care au avut încredere în mine şi care mi-au schimbat viaţa din momentul în care am intrat în familia de la Acasă TV. Şi mai este şi satisfacţia că am reuşit într-un fel să mă fac iubită de oameni pe stradă.
– Nu îţi este teamă că lumea te va identifica mereu cu Flacăra Potcovaru?
Sigur că este un personaj care va rămîne în mintea oamenilor şi aşa cum orice actor are un rol cu care lumea îl identifică, este posibil ca acesta să fie acel rol pentru mine. Dar nu aş putea să spun asta acum pentru că nu ştiu ce alte roluri o să am în viitor. Oricum, fiul meu spunea că după ce termină facultatea, peste vreo 4 ani, primul lui film va fi cu mine şi se va numi ”Flăcărica la Amsterdam”.
– Dacă ar fi să te întorci în timp, ce ai schimba în viaţa ta?
Cu bune, cu rele, este viaţa mea, aşa mi-a dat-o Dumnezeu şi nu aş schimba-o cu nimic.
Lista dorinţelor
– Ce-ţi fac ”sufleţelele” de acasă?
Bine, Hăinuţă şi-a îmbogăţit garderoba cu încă trei hăinuţe, printre care un trening roşu cu pantalon. Şi pentru că toată lumea rîde de el, se freacă de toate maşinile să-şi dea treningul jos. Şi de trei zile mai am şi o pisică pe care am găsit-o între blocuri şi este cam sălbatică acum, stă mereu ascunsă prin casă.
– Dar feciorul?
Este acasă la el, cu iubita lui, se pregăteşte sufleteşte să plece peste 2-3 luni la facultate, în Amsterdam. Şi eu mă pregătesc, dar ştiu că acel moment mă va prinde oricum nepregătită.
– Unde te-a prins cumpăna dintre ani?
– Pe 18 ianuarie a fost ziua ta. Ce ai scris pe lista dorinţelor?
Să nu intre Pluton în Capricorn sau, dacă intră, să fie blînd. Şi să trecem această recesiune ”bau-bau” cît mai bine sau pe noi să nu ne afecteze. Şi, de asemenea, să fim sănătoşi şi să avem de lucru. Asta mi-am dorit de ziua mea, nu obiecte, deoarece nu am ce face cu ele.
– Dar postului Acasă TV, ce îi doreşti la 11 ani?
Să sărbătorească alături de mine şi 25 de ani şi 50 de ani. Şi să rămînă cel mai bun, cum a fost şi pînă acum.
Regina – luni – joi, 20.30, ACASĂ TV