Are o carieră artistică, ce durează de mai bine de 34 de ani, iar de-a lungul timpului a luat parte la numeroase proiecte, piese de teatru, filme, seriale, dar şi producţii tv. Carmen Tănase recunoaşte că un mare aport în alegerea profesiei sale l-au avut cărţile. Îi plăcea să citească, să vizualizeze imagini, personaje pe parcursul lecturii. “Este o carte pe care am citit-o de multe ori. > (de Cella Serghi) este cartea care mi-a marcat adolescenţa. Aveam imagini. Întotdeauna când citeam, > ce citesc, d-aia m-am şi făcut actriţă. Interpretam în capul meu toate rolurile din roman”, a mărturisit îndrăgita actriţă la “CulTOUR”, emisiunea difuzată de Happy Channel, în fiecare zi, de la ora 17.30.
Telespectatorii o pot urmări în “Fructul oprit”, serialul ajuns la al doilea sezon, în cadrul căruia o interpretează pe Roxana Baicu Popovici, un personaj plin de surprize. “Îmi place, foarte mult îmi place pentru că orice actor îşi doreşte să joace un personaj opus personalităţii lui. Pentru mine e contre emploi. Este ca o descătuşare. Îmi face plăcere să trec prin lucrurile prin care trece Roxana, pentru că se poate să înveţi din ele. E un personaj ofertant, are umor, are cinism, e ok“, spune Carmen Tănase, pe care publicul o poate vedea, miercurea, de la ora 20.00, în “Fructul oprit”, la Antena 1.