Carmen Rădulescu: ”Nu doresc niciunei fete care se căsătoreşte să treacă prin ce am trecut eu”
Artista mărturiseşte că în timpul mariajului cu Sorin Oprea, fiul dirijorului Paraschiv Oprea, a trăit multe momente neplăcute şi pline de tensiune.
”Socrii mi-au închis cumva toate porţile pe care eu le deschisesem. Mult timp m-am întrebat de ce nu mă mai cheamă nimeni nicăieri. Voiau să mă ţină acasă, să fac sarmale, mămăligă şi să cresc copilul. Mă uitam la multe dintre colegele din generaţia mea care au putut să le împace pe toate, şi copii, şi soţul şi profesia. Şi mă întrebam de ce eu nu pot(…). Nu doresc niciunei fete care să căsătoreşte să treacă prin ce am trecut eu şi să aibă o astfel de soacră. Nu-mi reproşez nimic, am făcut tot ce era omeneşte posibil să mă placă”, declară Carmen Rădulescu, în cadrul emisiunii ”Refresh by Oana Turcu”, de la Antena Stars.
Pe de altă parte, artista spune că ea, la rândul ei, a încercat să fie foarte bună prietenă cu nora ei.
”În momentul în care mi-a făcut fiul meu cunoştinţă cu ea, la trei ani după ce au decis să se căsătorească, i-am spus doar atât: vreau să fim prietene. S-o fi gândit că sunt artistă, că cine ştie ce fumuri are doamna asta în cap, ca orice fată sau femeie care-şi cunoaşte soacra şi-şi face tot felul de gânduri. Aşa că din start i-am spus asta”, mai declară Carmen Rădulescu.
Cum a reuşit să treacă peste cele mai grele perioade din viaţa ei şi cine a ajutat-o să facă faţă depresiei, Carmen Rădulescu povesteşte duminică, de la ora 15.45, în cadrul emisiunii ”Refresh by Oana Turcu”, de la Antena Stars.