Carmen Harra te învaţă cum să atragi banii şi fericirea

Apropo.ro / 29.06.2018, 11:24
Carmen Harra te învaţă cum să atragi banii şi fericirea
Cunoscută pentru capacităţile sale sezoriale, Carmen Harra mărturişeşte că nu ezită să pună în practică toate cunoştinţele şi când vine vorba de ea.

Cunoscută mai întâi în Statele Unite ale Americii şi abia mai apoi în România, Carmen Harra recunoaşte că a plecat peste Ocean cu 80 de dolari în buzunar şi mult curaj în suflet, fără să ştie ce o aşteaptă. ”Am plecat în SUA cu 80 de dolari, iar cu 40 mi-a luat un parfum bun, am zis că văd eu apoi ce fac. Aveam cu mine o pereche de pantofi primiţi de la o prietenă, o rochiţă şi o pijama. Dar am ajuns cu 40 de dolari, în câteva săptămâni aveam 20.000 de dolari! Apoi m-am răzbunat şi mi-am luat tot ce mi-am dorit şi am visat. Am refulat!”, a dezvăluit Carmen Harra.

Aceasta crede că totul stă în mentalitatea fiecăruia, iar schimbarea de atitudine ar putea să o încerce oricine. ”Banii sunt o formă energetică, dar corpul are o vibraţie care lucrează cu Universul, noi atragem lucrurile în viaţa noastră. Dar nouă ne e teamă să atragem banii, ţine de mentalitate, dacă ştii să lucrezi cu energia asta”, a mai spus Harra.

Cum reuşeşte să facă asta şi ce nume celebre din România şi de la Hollywood au încercat reţeta sa, telespectatorii vor putea afla urmărind cea mai nouă ediţie a emisiunii “Refresh by Oana Turcu”, difuzată duminica aceasta, de la ora 15.45, la Antena Stars.