Carmen Brumă, de la gravidă la topmodel!

22 07. 2014, 10:00
 
– Carmen, cum e viaţa de mămică? Te descurci? Cât de repede te-ai acomodat?
 
E solicitantă, frumoasă, diferită de ce am trăit până acum. În prima săptămână când am ajuns acasă cu Vlăduţ ( ex Vasilică 2014) am avut multe momente de panică şi aveam senzaţia că nu o să mă descurc niciodată dar între timp m-am obişnuit iar lucrurile merg mult mai bine. 
 
Foto: Arhiva personală 
 
– Dar tăticul Mircea Badea cum se descurcă cu bebeluşul? Schimbă pamperşi? Îl adoarme? Se pricepe?
 
 Nu cred că măsura responsabilităţii şi implicării unui tată stă în numărul de pamperşi schimbaţi. La fel de important este să existe cineva care să-i cumpere …iar Mircea se descurcă minunat la acest capitol.
 
– Crezi că o să-l înveţe să facă şpagatul la un moment dat?
 
Obligatoriu :). În familia noastră toată lumea face şpagatul 🙂
 
 – Cine te ajută cu creşterea  băieţelului tău? Bunicile sau urmează să vă luaţi bonă?
 
Mă ajuta toţi bunicii: mama, tata şi părinţii lui Mircea.
 
 
“Prima dată când i-am tăiat unghiile m-au trecut toate transpiraţiile”
 
 
Vasilică 2014 are deja două luni! Ce ţi se pare cel mai greu sau ce a fost cel mai dificil până acum cu bebeluşul? Îl alăptezi?
 
Au fost multe momente dificile la început. Îmi amintesc, de exemplu, că prima dată când a trebuit să-i tai unghiile m-au trecut toate transpiraţiile de teamă să nu-l rănesc :). Apoi mi s-a părut greu să mă adaptez acestui program cu somn fragmentat şi să reuşesc să dorm doar 20-30 de minute şi să-mi fie de ajuns. Din fericire am reuşit să-l alăptez şi sper să pot să o fac şi în continuare.
 
– Ai născut natural după un lung travaliu. Ai mai repeta această experienţă?
 
Nu îmi pare rău că am născut natural dar nu aş repeta experienţa.
 
 – Cum te simti tu, fizic, după naştere? Te vezi mai frumoasă, mai slabă mai grasă? Ce schimbări observi la tine acum?
 
 Fizic mă simt foarte bine. Mi-am reluat antrenamentele şi sunt foarte aproape de forma fizică pe care o aveam înainte de sarcină. Nu merg la sală , mă antrenez zilnic doar în parc atunci când ies împreună cu Vlăduţ. 
 
Foto: Arhiva personală 
 
Mai ai timp pentru tine, acum, de când a apărut copilul în viaţa ta? Mergi la saloanele de înfrumuseţare sau eşti adepta măştilor natural? Ce anume foloseşti tu acasă pentru faţă şi ten?
 
Nu eram nici înainte de sarcină o împătimită a saloanelor de înfrumuseţare. Nu aveam timp de ele nici atunci, cu atât mai puţin acum. De când mă ştiu îmi fac manichiura şi pedichiura singură, merg la salon doar pentru vopsit şi tratament cosmetic o dată la 3 luni. În rest îmi aplic diverse măşti acasă. De exemplu, după duş îmi fac gomaj  pe tot corpul din sare fină, miere şi ulei de cocos. Apoi pe faţa uscată cu prosopul îmi pun o mască din argila, 2-3 picături de lămâie, un gălbenuş de ou şi 2 linguri de ulei de măsline presat la rece. Asta este doar una dintre variante.
 
 
“Îmi plac dimineţile în care Vlăduţ gângureşte şi îmi zâmbeşte”
 
 
– Ce-ţi  place cel mai mult la această perioadă, cea de mămică, cu bebeluş?
 
Îmi plac dimineţile în care Vlăduţ gângureşte şi îmi zâmbeşte.
 
–         Până la urmă cum îl cheamă pe Vasilică 2014? Care este numele lui din certificatul de naştere?
 
Vlad Badea Brumă.
 
–  Presupun că vă gândiţi deja la botez! Aţi stabilit deja detaliile şi data pentru petrecere? Când va avea loc fericitul eveniment şi cine vor fi naşii bebeluşului? Vă doriţi o petrecere în familie sau va fi  un botez cu surle şi trâmbiţe?
 
 Nu ne-am gândit încă la botez dar cred că va fi un eveniment foarte restrâns, în familie. Şi naşii vor fi probabil tot din familie.
 
Arăţi extraordinar de bine! Nici nu zici că ai născut! Câte kilograme ai luat pe parcursul sarcinii şi cu câte ai rămas? Sau ai ajuns deja la greutatea iniţiala? Ne poţi spune, te rog, câte kilograme ai acum?
 
Mulţumesc. A contat în proporţie de 90% conduita mea din perioada sarcinii. Pentru că am primit foarte multe întrebări pe marginea acestui subiect cred că voi lansa în toamnă o carte pe această temă. Am luat în total 10 kg şi mai am 1,5 kg până la greutatea iniţială. 
 
Foto: Arhiva personală 
 
 
Aşa arată meniul ei într-o zi!
 
 
 Care este secretul siluetei  tale de după naştere? Cum te menţii în formă? Ce trucuri folosesti?
 
Manânc foarte echilibrat, cu accent pe proteinele animale şi legume, beau multă apă şi fac zilnic antrenament. 
 
– Cum arată meniul tău într-o zi? Ne poţi detalia, te rog?
 
Dimineaţa: iaurt , pudră proteică din cânepă şi seminţe de chia, susan, dovleac
 
Prânz: Peşte la grătar sau ficăţei de pui cu salată
 
Gustare: nuci, migdale, caju crude
 
Seara: Curcan sau muşchi de porc la cuptor cu salată
 
Asta nu înseamnă că mănânc zilnic aceste combinaţii, a fost doar un exemplu.
 
 
Se antrenează zilnic. Pune accentul pe abdomen
 
 
– De la ce anume te abţii şi cu ce pofte ai rămas după naştere?
 
Mă abţin de la dulciuri, mezeluri, fructe, cartofi, leguminoase, carne nepreparată termic, brânzeturi în afară de urdă şi ricotta, fructe de mare. Nu am avut pofte în perioada sarcinii altele decât cele obişnuite.
 
– Cât de mult sport faci pe săptămână şi  ce părţi ale corpului vrei să-ţi tonifici acum?
 
 Mă antrenez zilnic în parc şi acasă dacă vremea nu-mi permite. Mi-am conceput  un program de antrenamente variate care combină exerciţii funcţionale, cardio şi stretching. În această perioadă pun accentul pe abdomen.
 
Foto: Arhiva personală 
 
 
– Ce sfaturi  ai pentru gravide? Ce anume ar trebui să mănânce in timpul sarcinii, cu ce să se răsfeţe şi cu ce nu?
 
În primul rând ar trebui să se informeze din mai multe surse şi să conştientizeze că alimentaţia lor influenţează sănătatea viitorului copil.
 
– Viaţa de cuplu ar trebui să fie sau nu afectată după naştere? Ce părere ai?
 
Viaţa de cuplu trece prin multe etape de-a lungul timpului. Apariţia unui copil este doar una dintre ele şi este normal să existe schimbări. Nu obigatoriu negative. 
 
– E  vară! Ce nu-ţi lipseşte niciodată din frigider în acest anotimp?
 
Pepenele verde, iaurtul, seminţele de cânepă.
 
 – Ce anume îţi doreşti pentru băieţelul tău? Ce veleităţi ai vrea să aibă şi către ce meserie l-ai îndruma? Tu ce ai vrea să se facă: artist, sportiv, doctor, etc?
 
Îmi doresc să ştie ce vrea, să-şi urmeze pasiunile, să facă performanţă în domeniul lui şi să fie fericit cu ceea ce a ales.
 
Foto: Arhiva personală 
 
– Când revii pe micul ecran? Te vei întoarce la Realitatea TV cu aceeaşi emisiune?
 
Probabil voi reveni în televiziune în toamna dar nu am un termen. 
 
– Ai face şi prezenta o emisiune despre mămici şi copii?
 
Da, de ce nu. Oricum emisiunea mea „Ai grija de tine” avea multe subiecte adresate mamelor.