Carmen Avram – Viena şi Praga… poveşti adevărate!

Cînd ne întorceam de la Viena, colegul meu, Camil Vîjeu, şi cu mine ne întrebam cum să facem materialele filmate, pentru că trebuia să vorbim despre un sistem, o mentalitate şi o cultură foarte diferite. Atît de diferite încît e greu să ştii de unde să începi şi cum să continui un material. Şi parcă nici nu ai încredere că ideile vor ajunge unde trebuie şi vor rezona, pentru că e greu să-ţi imaginezi o lume în care oamenii cumpără păduri nu ca să le taie, ci ca să le exploateze inteligent şi să le îngrijească pentru generaţiile următoare. Sau un oraş în care aerul e curat ca în Alpi, datorită unei politici de peste o sută de ani, în care edil după edil şi generaţie după generaţie au avut înţelepciunea şi perseverenţa de a se ocupa de miile de parcuri şi de centura verde care înconjoară capitala austriacă. Ca o paranteză, jumătate din suprafaţa Vienei e acoperită cu spaţii verzi, păduri sau parcuri. Mi se pare fabulos, ca de altfel şi politica administraţiei ca nici un parc să nu fie la o distanţă mai mare de 15 minute de casa oricărui localnic. Şi asta v-o spun inclusiv cu disperarea şi tristeţea oricărui proprietar de cîini din Bucureşti – pur şi simplu, nu mai am unde să-mi plimb căţelul. Revenind la subiect, mi se pare dificil, spuneam, să compari o societate care se respectă şi îşi respectă mediul, cu una care aleargă după profit, fără să se gîndească la consecinţe şi mai ales la ce lasă moştenire.

Modele de urmat
În final însă, am avut o surpriză plăcută: reacţiile de pe site-ul www.protv.ro au fost foarte bune şi am auzit cuvinte de laudă la adresa campaniei noastre, de peste tot. Nu-mi fac iluzii despre cei care masacrează acum pădurile, dar sper ca materialele noastre, în general, şi modelul austriac, în special, să fi deschis cîteva portiţe în conştiinţa celor care erau tentaţi de afaceri cu tăieri ilegale sau care au ignorat atîta vreme răul făcut de cîţiva români altor cîteva milioane de români. Am îmbrăţişat din primul moment ideea Ştirilor PRO TV de a oferi modele şi posibilităţi de comparaţie românilor în privinţa atîtor fenomene care ne supără: gunoaie, defrişări inconştiente, indiferenţa în donarea de organe, sistemul incoerent de învăţămînt şi administrarea haotică a oraşului. Mai nou, am luat ca model administrarea unor oraşe normale, civilizate, în care ţi-e bine, traiul e mult mai simplu, stresul infinit mai mic şi atitudinea oamenilor complet diferită de cea din Bucureşti, de exemplu. Vorbesc aici despre Praga, pentru că acolo am fost de curînd, pentru o serie de reportaje.

Praga – cu bune şi rele
Cehii au moştenit şi ei destul balast comunist, dar, nu ştiu cum, reuşesc să scape de el. Cartierele muncitoreşti arată precum aşa-zisele proiecte imobiliare de succes din Bucureştiul anului 2008. Cei care locuiesc în astfel de blocuri construite în anii ’80 au pus mînă de la mînă şi, ajutaţi de primărie, care a ştiut cum să devină foarte bogată în ultimii ani, au renovat fiecare bucată de tencuială. Vezi acum prin oraş blocuri în culori pastelate, cu arhi­tec­tura recognoscibilă oricărui român, însă cu adevărat frumoase. Te îmbie la locuit, pur şi simplu. În plus, clădirile noi sînt construite cu mult bun gust, pentru că edilii nu îşi permit să facă lucrurile oricum în oraş. Praghezii sînt foarte implicaţi civic, nu-i poţi păcăli cu vorbe şi discursuri şi, în general, sînt foarte prezenţi. La alegerile locale, pre­zenţa la urne este de cel puţin 60%, ceea ce spune destule. Aşa că există multe proiecte de-ale primăriei care au fost anulate sau schimbate pentru că nu le-au plăcut praghezilor. Acolo, nu se construieşte oriunde şi oricum, deşi corupţie au şi ei, probabil la acelaşi nivel ca la noi. Dar e o formă de respect care îi împiedică să-şi bată joc de propriul oraş. Se construiesc centuri pentru fluidi­zarea traficului în oraş – deşi, dacă ar fi fost la Bucureşti, ar fi desco­perit că nu e atît de grav pe cît li se pare lor – parcările sînt foarte scumpe şi amenzile mari, străzile sînt impecabile şi oamenii foarte politicoşi. E drept că au 9,4 mili­oane de turişti pe an – cam cît populaţia întregii ţări, şi că trebuie să aibă grijă cum îi primesc, însă nici turiştii n-au venit degeaba la Praga, ci tocmai pentru faptul că era frumos dinainte. Sigur că nu e perfect – că au mulţi vagabonzi care dorm prin tramvaie şi prin gări, că, noaptea, centrul e plin de beţivi şi că ultima staţie de metrou dată în folosinţă e undeva, în cîmp (se spune, în urma unei afaceri făcute între edilul-şef şi un centru de expoziţii din zonă). Însă măcar metroul se extinde şi va atrage după el noi cartiere, poliţia are un program de cazare a vagabonzilor pe nave ancorate pe Vltava şi în acest moment se dezbate o lege care interzice băutul în centru. Vedeţi?! Cam asta ar fi diferenţa cu Bucureştiul: că acolo sînt aleşi nişte oameni care au demonstrat deja că nu-şi permit să ignore pro­mi­siunile şi electoratul. Sau, ori­cum, nu pînă la capăt. Pe cînd aici, sînt aleşi oameni pentru că mulţi dintre noi nu se duc la vot, con­vinşi că oricine va veni va uita şi promisiu­nile şi electoratul. Pînă la capăt.