Carla’s Dreams lansează „Inima” în colaborare cu Delia

De: Cristiana Trifu / 28.11.2017, 12:03
Carla’s Dreams lansează „Inima” în colaborare cu Delia
Carla’s Dreams îşi bucurăfanii cu lansarea a două piese: „Inima” cu videoclip în colaborare cu Delia şi „Animal de pradă”.

 

Carla’s Dreams feat. Delia – Inima
https://www.youtube.com/watch?v=N2McFA97zF0&feature=youtu.be

Carla’s Dreams – Animal de pradă
https://www.youtube.com/watch?v=dM7__WJ6HJ8

Piesa „Inima” este inclusă pe albumul „Antiexemplu” şi a fost prezentată publicului în premieră, în această variantă cu Delia la show-ul Carla’s Dreams de la Arenele Romane, la fel ca şi piesa „Animal de pradă”.

„Inima” – o piesă scrisă şi lansată de către Carla’s Dreams acum 5 ani de care s-a îndrăgostit Delia cu ceva timp în urmă şi care a căpătat împreună cu ea o nouă viaţă, o nouă formă. O adresare către inimă, un dialog sincer despre sentimente, dezamăgiri şi speranţe. Un duel ascuns dintre raţional şi subconştient”, au declarat Carla’s Dreams. „De fiecare dată ne completăm bine, Carla’s Dreams şi cu mine, şi nu ne putem abţine să nu colaborăm”, a spus Delia.
„Inima” este compusă de Carla’s Dreams şi produsă de Costin Bodea, iar „Animal de pradă” este compusă tot de Carla’s Dreams şi produsă de Alex Cotoi, cel care a produs toate hiturile artiştilor: „Sub pielea mea”, „Te rog”, „Imperfect”, „Acele”, „Antiexemplu”, „Până la sânge”. Videoclipurile pentru „Inima” şi pentru „Animal de pradă” au fost regizate şi filmate de Roman Burlaca şi George Secrieru de la BR Films, cu care Carla’s Dreams colaborează de fiecare dată.

De curând, Carla’s Dreams au lansat „Frica”, single care are deja 4 milioane de vizualizări şi este pe locul 3 în trending.

Carla’s Dreams – Frica
https://www.youtube.com/watch?v=nu3BOPc2Ots

Carla’s Dreams au lansat toamna aceasta şi „Beretta”, piesă care are deja peste 17 milioane de vizualizări.

Carla’s Dreams – Beretta
https://www.youtube.com/watch?v=Uu5HLNjpW4A

„Formula Apei”, o altă piesă de pe albumul „Antiexemplu”, a fost lansată zilele trecute cu videoclip, în regia lui Roman Burlaca.

Carla’s Dreams – Formula Apei
https://www.youtube.com/watch?v=od3GE_TO9Cs

De curând, Carla’s Dreams au acumulat 1 milion de abonaţi pe propriul canal de YouTube, acolo unde au 468.000.000 de milioane de vizualizări. Acesta este al doilea canal de YouTube din România la categoria artişti, pe locul 1 fiind INNA, cu peste 3 milioane de abonaţi. Anul acesta, Carla’s Dreams au susţinut un nou concert la Arenele Romane, eveniment sold out pentru lansarea albumului „Antiexemplu”, show regizat chiar de artişti. Carla’s Dreams au câştigat anul acesta patru premii în cadrul Media Music Awards: Best Song cu „Imperfect”, Best Group, Spring Hit cu „Antiexemplu” şi Summer Hit cu „Până la sânge”. Carla’s Dreams este jurat X Factor la Antena 1, pentru al doilea sezon consecutiv. În primul său sezon ca jurat a câştigat împreună show-ul cu concurenta sa Olga Verbiţchi. 

Delia a lansat single-ul „Fata lu’ tata”, piesă compusă de Carla’s Dreams şi produsă de Alex Cotoi. Artista a mai colaborat cu Carla’s Dreams atât pentru „Cum ne noi” (featuring), dar şi „Da, mamă”, ambele hituri incontestabile în România.

Delia – Fata lu’ tata
https://youtu.be/xfPk6mYyi_Y

Videoclipul piesei a fost filmat şi regizat de Alex Ceauşu, cel cu care Delia a mai colaborat pentru „1, 2, 3, 4”, „Rămâi cu bine” sau „Verde împărat”. 

Delia – Verde Imparat
https://www.youtube.com/watch?v=5vTJkNiDers