Care sunt cele mai îngrijite plaje de la Marea Neagră

06 05. 2019, 19:08

În România sunt 3 exemple, dar, cu excepţia Georgiei, toate ţările cu ieşire la Marea Neagră au plaje certificate „Blue Flag”, potrivit motorului de căutare momondo.ro. Dacă plajele din Ucraina sau Rusia nu au fost cele mai căutate de români în ultimii ani, cele din Bulgaria sau Turcia reprezintă destinaţii foarte solicitate pentru vacanţa de vară, mai ales de către cei care preferă să călătorească folosind maşina personală.

1. România: Vega Vintage Beach – Mamaia; Phoenicia Beach – Năvodari; Marina Regia Beach – Năvodari

Escapadele la mare neplanificate sunt cele mai memorabile experienţe, dar distanţa este un factor important în a lua acest tip de decizie. Faptul că se află în ţara noastră permite pasionaţilor de călătorii să se urce în maşină şi să pornească spre mare, fără rezervare, dar cu speranţa că locul găsit le va satisface aşteptările. În ajutorul acestor călători vin cele 3 plaje care garantează o atenţie sporită asupra esteticii, funcţionalităţii şi calităţii apei.

Plajele sunt supravegheate de salvamari echipaţi corespunzător între 07:00 şi 20:00, dispun de căi de acces pentru persoane cu dizabilităţi şi de locuri amenajate pentru sporturi de plajă sau de apă şi interzic accesul autoturismelor. În plus, grupuri organizate de copii şi tineri participă în proiecte cu teme ecologice şi desfăşoară activităţi cu scopul de a inspira turiştii să fie mai atenţi la păstrarea curăţeniei zonei. De asemenea, sunt distribuite materiale informaţionale despre protejarea mediului înconjurător.

Preţul mediu pentru o noapte într-o cameră dublă a unui hotel de 3 sau 4 stele, în timpul sezonului estival:

  • Mamaia: 139,92 EUR
  • Năvodari: 122,32 EUR

2. Top 3 Bulgaria: White Lagoon – Albena; Sunny Day – Varna; Venid Beach – Saint Vlas.

Bulgaria are 13 plaje certificate de Fundaţia pentru Educaţia privind Mediul Înconjurător, dar cele 3 ne-au atras atenţia mai mult decât altele.

Situată între Balchik şi Kavarna, plaja White Lagoon promovează turismul sustenabil şi administratorii ei reuşesc să o păstreze curată şi primitoare, în fiecare an. La doar 15 km distanţă se află parcul natural şi arheologic Kaliakra, un obiectiv bun pentru cei care vor să facă puţină mişcare între zilele de odihnă la soare.

Sunny Day a fost acreditată în fiecare an începând cu 1996, iar pe lângă serviciile oferite, natura plusează cu o pădure micuţă care oferă o privelişte superbă înotătorilor. Faptul că se află aproape de aeroportul din Varna poate fi un argument în plus pentru cei care aleg să vină aici cu avionul.

Venid Beach – Sveti Vlas se află la punctul de întâlnire a munţilor Balcani cu Marea Neagră, ceea ce oferă privelişti superbe şi temperaturi ideale.

Toate plajele selectate sunt supravegheate de salvamari în fiecare zi între 09:00 şi 17:00 şi îndeplinesc condiţiile de curăţenie, accesibilitate şi management sustenabil.

Preţul mediu pentru o noapte într-o cameră dublă a unui hotel de 3 sau 4 stele, în timpul sezonului estival:

  • Varna: 78,32 EUR
  • Albena: 106,48 EUR
  • Sveti Vlas: 52,8 EUR

3. Top 3 Turcia: Bağırganlı Public Beach – Bağırganlı; Fener Public Beach – Samsun; Miliç Çevre Eğitim Plajı – Samsun

Chiar dacă distanţa parcursă este considerabil mai lungă în comparaţie cu excursiile către plajele din România sau Bulgaria, mulţi români sunt atraşi de bucătăria turcească şi de preţurile mici ale sejururilor în ţara din sudul mării Negre. Mai ales dacă vacanţa include şi explorări ale oraşelor de pe traseu, inclusiv incredibilul Istanbul.

Dintre cele 459 de plaje turceşti acreditate, doar 23 se află pe ţărmul Mării Negre, cele mai multe întâlnind Marea Mediterană.

Bağırganlı Plajı se află la aproximativ 20 de minute de mers pe jos faţă de orăşelul cu acelaşi nume şi are o lăţime generoasă de aproximativ 100m, chiar dacă întinderea ei este de doar 550m. Pădurea din apropiere ajută la menţinerea temperaturilor ideale pe timpul verii, iar micul golf în care este situată face ca temperatura apei să fie potrivită pentru înot şi în afara vacanţei de vară.

Plaja Publică Fener se află chiar lângă hotelul Sheraton din Samsun şi oferă facilităţi pentru persoane cu dizabilităţi, precum şi supravegherea unor salvamari în sezonul estival. Parcurile, restaurantele şi multitudinea de atracţii din zonă fac sejurul aici foarte comod.

În districtul Terme a zonei Samsun se află cei 40 de km de plajă cu nisip de la malul mării Negre, printre care şi Miliç Çevre Eğitim Plajı, certificată „Blue Flag” începând cu 2017. De asemenea, pe lângă îndeplinirea criteriilor de curăţenie şi calitate a apei, este asigurat şi accesul persoanelor cu dizabilităţi.

Preţul mediu pentru o noapte într-o cameră dublă a unui hotel de 3 sau 4 stele, în timpul sezonului estival în Samsun este de 49,28 EUR.