Care este pasiunea ascunsă a Alexandrei Stan

30 03. 2015, 17:00

Cu toate că stilul pe care îl abordează cântăreaţa este unul pop, Alexandra Stan ne-a demonstrat în nenumărate rânduri că poate să cânte de la balade, la piese dance si clubbing, mai nou chiar şi muzică populară.

Iuliana Tudor, prezentatoarea emisiunii “O dată-n viaţă” de pe TVR1, a supus-o pe Alexandra Stan la diferite provocări, de la a-şi arăta măiestria în interpretarea unui cântec din folclor, până la curăţat urzici.

“Colind lumea în lung şi în lat, dar nu uit nicio clipă că sunt o româncă, mândră de ţara mea! Am fost invitată să cânt la  ediţia specială a emisiunii „O dată-n viaţă”, unde glasul tinerilor artişti se împleteşte cu folclorul românesc. Bunica mea mi-a insuflat respectul faţă de muzica populară, iar pentru emisunea de pe TVR1 am decis să cânt unul dintre cântecele preferate ale ei, “Mai ţii minte, măi dragă Marie”, care îi aparţine Mariei Lătăreţu.  A fost o provocare pentru mine să cânt muzică populară, m-am bucurat de moment şi am fost încântată să fac echipă cu Niculina Stoican”, mărturiseşte Alexandra.

Nu numai că a cântat piesa “Mai ţii minte, măi dragă Marie”, ci a făcut şi un duet cu Niculina Stoican, pentru una dintre melodiile sale, interpreta de muzică populară susţinând că după această experienţă se va întoarce acasă “mai frumoasă şi mai plină de viaţă”.