În timp ce corpul este sculptat în linii mari, capul a fost construit în detaliu. Ochii au un aer misterios și o privire greu de explicat. Practic, statuia veghează asupra deșertului cu o superioritate mistică.
Monumentul este înalt de 18 metri și lung de 57 metri. Se spune că Sfinxul are o vechime de minim 5.000 de ani. Dar de ce a fost construit? O teorie spune că acesta a început ca să apere o capelă de dimensiuni mici, ce se află între labele frontale ale sfinxului.
Capela are inscripții ce înfățișează doi regi egipsteni antici. În desene, ei explică că monumentul este una dintre reproducerile zeului soarelui Atum. Acolo se mai precizează că scopul Sfinxului este de a ține la distanță spiritele rele din cimitirele ce se află în jurul piramidelor.
În Egipt mai există alte reproduceri ale Sfinxului, în afara celui din Giza. Capetele lor înfățișează diferiți regi. În limbajul egiptenilor, „sfinx” înseamnă „domn”.
Credința antică efipteană spune că regele avea puterea și îndemânarea animalelor. Aceste puteri erau primite prin poziționarea chipului lor pe monumente. De aceea, egiptenii le construiau statui jumătate om – jumătate animal.
Conceptul de sfinx s-a dezvoltat și în rândul altor civilizații, precum asirienii și grecii. În acele zone, însă, statuile de gen aveau aripi. În Asiria reprezentau, în general, bărbați, în timp ce în Grecia statuile înfățișează femei.
Apropo, cuvântul „sfinx” provine din limba greacă. Probabil că grecii au privit sfinxul ca pe un fel de dragoni. Noi vedem dragonul ca o putere distructivă, însă nu credem în existența lor.
Grecii au și o legentă despre Sfinx. El trăia pe o stâncă și ucidea fiecare trecător care nu putea să răspundă la ghicitoarea următoare: „Cine merge pe patru picioare dimineața, pe două la prânz și pe trei noaptea?”.
Oedip a răspuns că „este vorba de om, care mergea de-a bușilea în prima parte a vieții, mergea pe două picioare în tinerețe și folosea un baston la bătrânețe”. La auzul răspunsului corect, furios, Sfinxul s-a aruncat de pe stâncă și a murit.