Care a fost primul salariu al lui Andi Moisescu?
Prima oară când m-am dus la un concurs la radio, în ‘90 veneam dintr-o poziţie extrem de onorabilă. Şi acum o consider onorabilă, dar din păcate a dispărut obiectul muncii: vindeam ziare la staţia de metrou Piaţa Romană, deasupra”, a povestit Andi Moisescu pentru PaginademediaTV.
„Vindeam ziare la staţia de metrou Piaţa Romană, deasupra, pe pietrele alea şi am auzit că se dă un concurs de DJ la Unifan Radio, pe vremea aceea era singurul existent. Unul dintre băieţii cu care vindeam acolo, coleg de bancă, a zis „de ce nu te duci mă să câştigi la concursul ăsta? M-am dus, am luat concursul si m-au chemat ei apoi. Îmi aduc aminte primul salariu. A venit si mi-a dat trei hartii de o suta de lei, alea de pe vremea lui Nea Nicu. Au fost primii bani. Mi s-a parut ca l-am apucat pe Dumnezeu de picioare. Am zis „cum am castigat 300 de lei? Fiind DJ la radio?”, a continuat el.