Ieftinirea cu 4 bani pe litru a carburanților la sfârșitul lui octombrie 2014 nu a dus la reduceri semnificative ale costurilor unui plin (cam 20 de lei la un plin, sau 50 de euro pe an economie), dar a fost binevenită, pe fondul ieftinirii globale a prețului la petrol. Ce nu ar trebui să omitem, însă, este contextul în care are loc o astfel de ieftinire.
Producția de petrol a Statelor Unite a crescut semnificativ în ultimii ani, iar avântul producerii de gaze de șist și a exploatării șisturilor bituminoase, precum și creșterea acestora în ponderea surselor de energie au fost factorii principali care au dus la scăderea prețului petrolului, în contextul în care țările OPEC au păstrat livrările de petrol la același nivel. Dacă revenirea prețului petrolului la zona celor 80 de dolari a reprezentat un avantaj pentru consumatori, nu același lucru se poate spune despre țările ale căror bugete depind în mod direct de păstrarea unui preț ridicat al acestuia – Iranul și Rusia fiind unele dintre ele.
Bugetul Rusiei, în special, este gândit pentru un preț de 100 de dolari pe baril, în timp ce Iranul își vede subminată poziția la negocierile nucleare cu SUA – două complicații la care cele două state nu s-au gândit înainte de începerea acestui an, când prețul petrolului era în jurul celor 100 de dolari.
Citește mai multe detalii despre ce implică ieftinirea carburanților în România, pe Promotor