„Caravana TVR 3” porneşte din nou la drum prin țară și ajunge „La tine acasă”, cu povești de succes ale comunităților din România, cu evenimente şi personalităţi ale diferitelor regiuni din România, toate reflectând specificul zonei.
Realizat alternativ de studiourile TVR din Cluj, Iaşi, Craiova şi Timişoara, în perioada 26 iulie – 28 august, programul „Caravana TVR 3” se desfășoară sub sloganul „La tine acasă” și va fi transmis sâmbăta, de la ora 17.00, de fiecare dată din alt loc, potrivit unui comunicat remis Apropo de TVR.
Prima oprire a „Caravanei TVR 3” va fi pe 26 iunie, la Ciugud, în județul Alba, o comună care a uimit România la începutul pandemiei, când a părut desprinsă dintr-un serial SF, localitate ce poate fi un model de bune practici în administrația locală ca promotor al conceptului de Smart Village. Jurnaliștii clujeni vor încerca să afle care este rețeta de succes a acestei comunități.
Apoi, pe 3 iulie, echipa TVR Craiova va ajunge în Oltenia, în județul Vâlcea, la Complexul Muzeal Măldărești, ce reunește Culele Greceanu și Duca, dar și Casa Memorială I. G. Duca. Ridicate de boieri olteni, ca măsură de apărare, culele au dăinuit până în zilele noastre, făcând dovada rezistenței lor. Însă construcțiile de la Măldărești nu sunt singurele atracții din zonă, foarte aproape fiind Horezu, cu celebra ceramică și cunoscuta ctitorie brâncovenească, Mănăstirea Hurezi și Trovanții de la Costești – un geoparc natural spectaculos.
TVR Iaşi va face primul său popas în judeţul Neamţ, spaţiu cu o veche istorie şi un relief magnific. Neamţul este ancorat atât în tradiţiile populare, cât şi în cultura modernă prin evenimentele pe care le generează, iar pe 10 iulie, prin intermediul realizatorilor de la TVR Iași vom cunoaşte oameni deosebiţi, cu preocupări diverse şi performanţe în domeniile lor.
Jurnaliștii de la studioul teritorial din Timișoara vor duce și ei Caravana TVR 3 în zone cu un mare potențial turistic, cunoscute sau mai puțin știute, mult vizitate sau încă nedescoperite.
După două luni, „Caravana TVR 3” se oprește și la București, pentru a participa la cel mai important eveniment cultural al anului: Festivalul Internațional George Enescu, care se va deschide pe 28 august.
CITEȘTE ȘI: