Capitala va avea un nou mall, la Piața Unirii

Apropo.ro / 05.04.2012, 15:00
Capitala va avea un nou mall, la Piața Unirii
Ultima clădire denumită "Circul Foamei" din București, din spatele magazinului Unirii, se află în renovare, de la începutul acestui an.

Construcția aparține milionarului sibian Aurel Muntean, iar aici se dorește realizarea unui nou centru comercial – mall. Lucrările de renovare au debutat la începutul acestui an.

Clădirea se află pe un teren cu o suprafață de 10.000 de metri pătrați, iar construcția dispusă pe trei etaje are 20.000 de metri pătrați.

Acoperisul cladirii Circul Foamei

Acoperișul clădirii supranumite „Circul Foamei

„Zvonurile” privind viitoarea destinație a clădirii sunt împărțite. Unele susțin că aici se va realiza doar un mall, în timp ce altele mai adaugă și un hotel, pentru care va fi necesară înălțarea clădirii.

Proprietarul Aurel Muntean, cel care deține și complexul de hoteluri „Aurelius – Împăratul Romanilor”, nu a comentat referitor la acest subiect.

Clădirea cunoscută sub numele de „Circul Foamei” face parte dintr-un proiect construit de regimul Ceaușescu, la finele anilor ’80, pentru a centraliza distribuția de hrană la nivelul Bucureștiului. Deși s-a dorit construirea mai multor asemenea clădiri, până la căderea comunismului nu au fost terminate decât două: cel de la Unirea și unul în zona Delfinului din Pantelimon.

Citește mai multe detalii despre Ultimul „Circ al foamei”, din centrul Bucureștiului, va fi transformat într-un mall de peste 20.000 mp, pe ZF.ro