Cântăreața Sheryl Crow are tumoare pe creier
Veste șocantă pentru fanii cântăreței Sheryl Crow! Vedeta a anunțat că are tumoare pe creier, însă a precizat că nu sunt motive de îngrijorare.
Sheryl a mai dezvăluit că diagnosticul l-a primit în luna noiembrie a anului trecut, dar a preferat să nu vorbească public despre el.
„Mă îngrijora atât de mult memoria mea, încât am decis să mă duc să-mi fac o tomografie. Astfel am descoperit că am tumoare pe creier, care este beningnă, așa că nu sunt motive de îngrijorare”, potrivit TMZ.com.
Sheryl Crow a uitat versurile unei piese
Luna trecută, când se afla pe o scenă din Florida, Sheryl Crow a uitat versurile unuia dintre cele mai cunoscute cântece ale ei. „Am 50 de ani, ce pot să spun. Creierul meu s-a dus naibii”, a spus atunci Sheryl.
Vedeta a suferit în 2006 de cancer la sân, însă a reușit să treacă peste această boală.
Sheryl Crow a vândut până acum peste 35 de milioane de albume, iar din 2003 până în 2006 ea a format un cuplu Lance Armostrong, celebrul ciclist american.