Cannes 2022: Regizoarea tunisiană Kaouther Ben Hania este președintele juriului Semaine de la Critique
Regizoarea tunisiană Kaouther Ben Hania, cunoscută pentru lungmetrajul „The Man Who Sold His Skin”, va fi președintele secțiunii Semaine de la Critique la ediția de anul acesta a Festivalului de Film de la Cannes.
Ben Hania, care îi succede în acest rol regizorului român Cristian Mungiu, a regizat patru lungmetraje, printre care „Beauty and the Dogs”, care a concurat în secțiunea Un Certain Regard în 2017, și „The Man who Sold his skin”, care a fost prezentat la Veneția în 2020 și a devenit primul film tunisian nominalizat la premiile Oscar, scrie Variety.
„R.M.N.”, de Cristian Mungiu, selectat în competiția oficială la Cannes
Juriul celei de-a 61-a ediții La Semaine de la Critique – o secțiune dedicată regizorilor aflați la început de carieră – este completat de actrița și regizoarea franco-greacă Ariane Labed, regizorul islandez Benedikt Erlingsson („Woman at War”), directorul de imagine belgian Benoît Debie și jurnalistul sud-coreean și liderul festivalului de la Busan Huh Moon yung.
Patru premii vor fi înmânate de juriul condus de Ben Hania: marele premiu La Semaine de la Critique, trofeul French Touch al juriului, Louis Roederer Rising Star pentru cel mai bun actor și Leitz Ciné Discovery pentru cel mai bun scurtmetraj.
Selecția de anul acesta a secțiunii La Semaine de la Critique, care va avea loc în perioada 18 – 26 mai, va fi anunțată pe 20 aprilie.
Anul trecut, marele premiu i-a revenit lui Omar El Zohairy, pentru „Feathers”.
CITEȘTE ȘI: Filmul „Metronom”, de Alexandru Belc, în secțiunea Un Certain Regard, la Festivalul de la Cannes
Foto: Profimedia Images