Cannes 2022: Actorul francez Vincent Lindon va fi președintele juriului celei de-a 75-a ediţii
Actorul francez Vincent Lindon, recompensat în 2015 cu premiul de interpretare masculină, va fi președintele juriului celei de-a 75-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes, care va avea loc în perioada 17-28 mai, conform site-ului evenimentului.
Vincent Lindon va prelua funcţia de preşedinte al juriului de la cineastul american Spike Lee, care, alături de juriul pe care l-a condus în iulie 2021, a acordat filmului „Titane”, regizat de Julia Ducournau şi în care a jucat Vincent Lindon, trofeul Palme d’Or la ediţia de anul trecut a festivalului.
Vincent Lindon, recompensat cu premiul de interpretare masculină în 2015 pentru rolul jucat din „La Loi du Marché”, în regia fraţilor Coen, va înmâna trofeul Palme d’Or din 2022 unuia dintre cele 21 de filme selectate în Competiţia Oficială, sâmbătă, 28 mai, în cadrul ceremoniei de închidere a festivalului.
Isabelle Huppert a fost ultima personalitate franceză care a prezidat, în 2009, juriul Festivalului de la Cannes.
„Este o imensă onoare şi o mare mândrie pentru mine să mi se încredinţeze, în mijlocul acestui tumult de evenimente multiple care se petrec în lume, splendida şi dificila sarcină de a prezida juriul celei de-a 75-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes”, a declarat Vincent Lindon.
Vincent Lindon va fi însoţit în juriul din acest an de opt personalităţi din industria cinematografică – patru femei şi patru bărbaţi: Rebecca Hall (actriţă, producătoare, scenaristă, regizoare – Marea Britanie/SUA), Deepika Padukone (actriţă – India), Noomi Rapace (actriţă – Suedia), Jasmine Trinca (actriţă, regizoare – Italia), Asghar Farhadi (regizor, producător, scenarist – Iran), Ladj Ly (regizor, scenarist, actor, producător – Franţa), Jeff Nichols (regizor, scenarist – SUA) şi Joachim Trier (regizor, scenarist – Norvegia).
Foto: Profimedia Images
CITEȘTE ȘI: Cannes 2022: Regizoarea tunisiană Kaouther Ben Hania este președintele juriului Semaine de la Critique
Cannes 2022: Tom Cruise va fi omagiat pentru întreaga carieră