Cannes 2021: “La Civil”, de Teodora Ana Mihai, produs de Cristian Mungiu, premiat în secțiunea Un Certain Regard
Lungmetrajul “La Civil”, de Teodora Ana Mihai, produs, printre alții, de Cristian Mungiu și frații Dardenne, a primit, vineri seară, un premiu special, Prix de l’Audace, în secțiunea Un Certain Regard la ediția de anul acesta a Festivalului de la Cannes.
Filmul, inspirat de o poveste adevărată, urmărește o mamă, Cielo, a cărei fiică adolescentă, Laura, este răpită în nordul Mexicului. În ciuda faptului că răscumpărarea este plătită, Laura nu este eliberată. Atunci când autoritățile nu oferă niciun sprijin în căutarea tinerei, Cielo decide să se descurce pe cont propriu și se transformă dintr-o gospodină într-o luptătoare răzbunătoare.
În secțiunea Un Certain Regard, dedicată regizorilor aflați la primul sau al doilea lungmetraj, „La Civil” a concurat alături de alte 19 filme.
Marele premiu al secțiunii Un Certain Regard a revenit filmului „Unclenching The Fists”, de Kira Kovalenko, în timp ce premiul juriului a fost acordat peliculei „Grosse Freiheit”, de Sebastian Meise. Premiul pentru distribuție l-a primit filmul „Bonne mere”, de Hafsia Herzi. Un premiu pentru originalitate a fost acordat peliculei „Lamb”, de Valdimar Johannsson, iar o menţiune specială, filmului „Noche de fuego”, de Tatiana Huezo.
Prezidat de cineasta Andrea Arnold, juriul Un Certain Regard a fost compus anul acesta din regizoarea și scenarista Mounia Meddour, actrița Elsa Zylberstein, cineastul Daniel Burman și regizorul și actorul Michael Covino.
„La Civil” a fost inspirat de poveștile terifiante ale victimelor cartelurilor de droguri și ale familiilor acestora, printre care viața fascinantă și tragică a lui Miriam Rodríguez, despre care s-a scris recent în The New York Times. Atmosfera din „La Civil” amintește de serialul polițist „Narcos”, narată însă din punctul de vedere al victimei.
Filmul va fi distribuit în România de Voodoo Films, iar premiera este preconizată pentru toamnă, în cadrul festivalul Les Films de Cannes à Bucarest, care va avea loc între 22-31 octombrie.
Festivalul de Film de la Cannes a debutat pe 6 iulie și se va încheia sâmbătă, cu anunțarea câștigătorului Palme d’Or.
CITEȘTE ȘI: Cannes 2021: Scurtmetrajul „Prin oraş circulă scurte poveşti de dragoste”, premiat la Cinéfondation
Cannes 2021: „The French Dispatch”, de Wes Anderson, ovaționat nouă minute la premieră (VIDEO)
Foto: Voodoo Films