Când şi cum şi-au pierdut virginitatea?
Daniel Radcliffe a mărturisit că a făcut sex prima oară la vârsta
de 16 ani, cu „o femeie mult mai în vârstă”. Acesta este Amy Byrne,
o coafeză, care la acea vreme avea 23 de ani.
Megan Fox spune că şi-a început viaţa sexuală la 17 ani, cu iubitul
ei, care e de asemenea actor. Oare numele lui este Brian şi apare
în
tatuajul lui Megan Fox de pe linia slipului?
Shia LaBeouf a „debutat” la 18 ani, după cum declară pentru
PLAYBOY: „Îmi amintesc că am pus o pernă sub tipă, pentru că aşa am
văzut într-un film porno. Numai că eu nu sunt extreme de bine
dotat… aşa că, în mod clar, nu asta era metoda potrivită…”
Brooke Shields şi-a pierdut virginitatea la 22 de ani, deşi a
declarat ulterior că i-ar fi plăcut să-şi fi început mai devreme
viaţa sexuală. „Cred că aveam o problemă cu greutatea care m-a
împiedicat. Aveam, în timpul liceului, cel puţin 10 kilograme în
plus”.
Fergie mărturiseşte: „Am fost dintotdeauna o persoană extreme de
sexuală, aşa că m-am abţinut din greu până la 18 ani”.
Deşi se numără printre
vedetele cu care bărbaţii n-ar face niciodată sex, se pare că
Paris Hilton a avut de aşteptat doar până la 15 ani, când s-a
întâlnit cu Randy, fratele lui Tori Spelling, în Palm Spring.
Johnny
Depp declara în Rolling Stone despre muzicalul „Sweeney Todd”:
„N-am mai făcut ceva atât de interesant de când mi-am pierdut
virginitatea, la 13 ani”.