Când noaptea vine, Alex Velea dansează
Pentru că toate showurile lui sunt pline de mişcare, iar cel mai recent clip al său, pentru piesa „Când noaptea vine”, reprezintă o poveste de iubire spusă prin mişcări senzuale. Însă sound-ul fresh şi dinamic cu care Alex ne-a obişnuit rămâne prezent şi în această melodie romantică.
– A cui a fost ideea unui videoclip bazat pe dans?
A lui Smiley într-o primă fază, mi-a surâs şi mie, aşa că ne-am gândit să apelăm la ajutorul unui profesionist. L-am găsit în Emil Rengle, coregraful şi dansatorul meu căruia i-a revenit, totodată, rolul de asistent de platou pentru buna desfăşurare a lucrurilor. Emil este un puşti extrem de talentat care are un simţ artistic foarte dezvoltat. Cât despre regie, aceasta îi aparţine bunului nostru prieten, Iulian Moga.
– Experienţa ta de la „Dansez pentru tine” a avut un cuvânt de zis în alegerea tematicii videoclipului?
Bineînţeles că emisiunea Dansez pentru tine te ajută, te face să fii receptiv la mai multe stiluri de dans, pentru că fiecare dintre ele poate exprima sentimente într-un fel unic. Din acest motiv în clipul piesei Când noaptea vine se regăsesc elemente de dans contemporan, breakdance şi new style.
– Care au fost cele mai dificile scene de filmat?
Cele mai dificile au fost cadrele în ploaie, pentru că apa era foarte rece, iar noi eram obosiţi după 26 de ore de filmare. Practic, aceasta a fost ultima oră de filmare, clipul ajungând la fabulosul număr de 27 de ore de filmare.
– Cine este partenera ta de dans?
Luiza Comşa, cea mai titrată dansatoare şi, după părerea mea, cea mai spectaculoasă de la noi; o apariţie sublimeă, ea reuşind să dea graţie fiecărei mişcări. Multumesc, Luiza, a fost o onoare şi o plăcere să lucrez cu doi artişti desăvârşiţi.
– Cum s-a împăcat soţia ta cu această colaborare care transmite foarte multă pasiune din imaginile clipului?
Am o soţie iubitoare şi înţelegătoare căreia i-a plăcut clipul la nebunie.
Andra Ilias