Când își vor primi românii cardul electronic de sănătate
Președintele Casei Naționale de Sănătate (CNAS) a declarat ieri că au fost realizate până la începutul acestei săptămâni aproximativ 5,4 milioane de carduri electronice și a susținut că restul de 9,5 milioane vor fi finalizate în următoarele șase-șapte luni.
Horoscop 2014 – Vezi ce prevăd astrele pentru zodia ta în 2014!
„Înseamnă că ritmul de un milion de carduri pe lună va crește la 1,5 milioane. În ritmul acesta, s-ar putea ca în șase-șapte luni să fie realizate și cele 9,5 milioane de carduri care au mai rămas. Până la sfârșitul lunii august se poate vorbi de finalizarea producției, iar în luna septembrie vor putea fi distribuite toate„, a afirmat reprezentantul CNAS.
El a mai adăugat că din luna octombrie sau în ianuarie 2015, toate serviciile medicale vor fi decontate numai pe baza folosirii cardului. În lipsa cardului, pacienții nu vor putea beneficia de asistență medicală.
În cursul săptămânii viitoare, folosirea lor va fi testată printr-un proiect-pilot pe 10.000 de pacienți aflați în hemodializă, ce aparțin tuturor categoriilor sociale.