Când au fost folosite prima dată oglinzile

Oglinda este o suprafață plană ce reflectă lumina și formele ca imagine. Este important ca suprafața ei să fie netedă. Cu cât este mai plană, cu atât va fi mai bună reflexia.

În timpurile străvechi, oglinzile erau confecționate din metal lustruit foarte bine. Oglinzile moderne sunt, în mod normal, foi de geam cu argint metalic bine lustruite pe o parte, și pe cealaltă parte sunt negre. Geamul nu este oglindă. Suprafața ce reflectă lumina și imaginea este argintul metalic.

Nu se cunoaște momentul cu exactitate când a fost descoperită oglinda sau ideea de oglindă, se prea poate ca prima dată omul să-și fi oglindit chipul în luciul apei line. Sau poate cineva să se fi privit într-o bucată de metal lustruit, de unde și ideea dezvoltată mai departe.

În Grecia Antică, Roma și Egiptul Antic oglinzile erau acceptate de oameni ca fiind articole utile. Ei aveau mici bucăți de oglindă la purtător care erau confecționate din metale precum bronz, alamă, argint sau aur.

Nu înțelegeau ei prea bine principiul de funcționare, astfel că mulți credeau că ele au puteri magice. Unii credeau că în oglindă văd chiar spiritul lor. De aici și superstiția de a nu sparge o oglindă, căci atrage ghinio nul și rănește sufletul.

Primii oameni au învățat să fabrice oglinda prin coacere cu mercur și cositor au fost venețienii, ce foloseau sticla de Murano. Cei care lucrau la fabricarea lor erau pedepsiți dacă divulgau secretul confecționării oglinzilor. Producția de oglinzi a rămas monopolul statului venețian, până la mijlocul secolului al XVII-lea. Procesul chimic de acoperire a sticlei cu argint metalic a fost descoperit în secolul al XIX-lea. Se pare că germanul Justus von Liebig ar fi cel care ar fi inventat inițial procesul chimic.

În jurul anului 1300 au început să realizeze astfel de oglinzi, iar în scurt timp au înlocuit pe cele de metal ce fuseseră folosite mii de ani.