Când au apărut lumânările

Lumânările au o vechime mare. Prima dată erau făcute din tuburi de ceară sau grăsime solidă, legate cu fibre vegetale. Scriitorii din Roma Antică fac referire la ele în scrierile lor. Egiptenii le foloseau din anul 3.000 î.Hr.

În timp, lumânările nu s-au îmbunătățit prea mult. Pe la mijlocul secolului 19, fiecare trebuia să știe cum se fac lumânările. Rețeta lor este: grăsimea de oaie sau taur se încălzește într-un vas. Un fir de bumbac – fitilul, de două ori lungimea lumânării, era atârnat de o tijă, iar cele două capete erau răsucite împreună. Acesta se înmuia de câteva ori în grăsimea caldă, după care se lăsa la răcit. Atunci când grăsimea acoperea bine firul de bumbac, se făceau mai multe repetări, lumânările erau gata de folosire.

Fabricile moderne de lumânări au mai îmbunătățit tehnica. Fitilul este tot din bumbac, însă ceara de albine, parafina și alte grăsimi sunt și acum folosite. Grăsimile sunt tratate pentru a oferi lumină cu o cantitate cât mai mică de fum.

Tibetanii foloseau ca fitil un pește uscat, iar ca grăsime untul de yak. Europenii produceau lumânări din gărsime de balenă, dar erau scumpe. A fost folosit și uleiul de rapiță la realizarea lumânărilor, acesta nu scotea fum.

Lumânările au început să fie produse în număr mare pe la 1834, când Joseph Morgan a inventat mașina de făcut lumânări – scotea 1.500 de bucăți pe oră.

Astăzi avem numeroase tipuri de lumânări simple sau parfumate, de decor sau pentru evenimente religioase.