Atunci când una dintre cele mai „secretoase” companii din Silicon Valley, Apple Computer, lasa sa întrevada noile tehnologii și linii de produse pe care are de gând sa le dezvolte, toți cei implicați în industria tehnologiei informaționale devin brusc foarte atenți.
Apple Computer a prezentat, saptamâna trecuta, unele dintre planurile sale referitoare la produsele pe care intenționeaza sa le dezvolte și sa le lanseze pe piața în urmatoarea perioada – un lucru pe care compania nu îl face foarte des, ba chiar dimpotriva.
Chiar daca Apple deține numai o mica parte – aproximativ 3% – din piața computerelor personale (PC), compania a alocat în ultimele decenii bugete uriașe pentru activitați de cercetare și dezvoltare, iar în plus, are o reputație de creatoare de trenduri.
Mai mult, considera analiștii, mai toate companiile din sectorul PC urmeaza îndeaproape direcția trasata de Apple.
„Daca este sa ne luam dupa comentariile lui Steve Jobs (CEO al Apple Computer) de saptamâna trecuta, de la Worldwide Developers Conference în San Jose viitorul Apple are foarte multe de a face cu instrumentele de comunicație”, arata agenția Mercury News.
Ce sunt, în aceasta ordine de idei, instrumente de comunicație? Telefoane celulare, pagere cu capabilitați de mesagerie electronica (e-mail) și software de tip „instant messenger”.
„În sfârșit, Apple dezvolta – în cadrul noului sau sistem de operare Mac OS X – software ce va permite computerelor pe platforma Macintosh sa se conecteze foarte ușor cu gadgeturile de tot felul”, considera sursa citata.
„Este chiar posibil ca firma din Silicon Valley sa lucreze la un nou echipament marca Apple – un telefon mobil high-tech”. Și indiciile catre o asemenea constatare exista. Jobs a prezentat o serie de tehnologii ce reprezinta „coloana vertebrala” pentru orice firma de echipamente de comunicație. Una ar fi o noua aplicație, denumita Address Book.
Din punct de vedere al concepției, ea este similara cu o parte din software-ul pe care Apple îl ofera împreuna cu OS X – dar Jobs declara ca „ea este mult mai avansata”. Address Book va stoca informații precum date de identificare, numere de telefon, adrese e-mail și altele și va putea extrage singura aceste informați din foarte multe surse – inclusiv licențe de utilizare și mesaje e-mail.
În plus, aplicația va furniza la rândul sau informații catre telefoane mobile și dispozitive mobile (computere de buzunar etc). „Acest tip de software este esențial pentru orice dispozitiv de comunicație. De exemplu, strategia lui Microsoft referitoare la telefoanele inteligente este strâns legata de programul Microsoft Exchange. La fel, o mare parte din puterea dispozitivelor Palm sau Handspring se bazeaza pe programele dezvoltate de firma Palm pentru baza de contacte – atât pentru echipamentele mobile cât și pentru PC-uri”, arata Mercury News.
Ce va face compania cu noul soft? Deocamdata, nici macar Apple nu știe, comenteaza mercurynews.com Mai mult, majoritatea utilizatorilor europeni folosesc deja tehnologia wireless Bluetooth (tehnologie dezvoltata de Ericsson, IBM, Intel, Nokia și Toshiba, ce permite interconectarea, fara fir, a diverselor echipamente și dispozitive electronice – telefoane mobile, PC, computere de buzunar – și accesul acestora la Internet, n.r.) pentru a-și conecta echipamentele Apple și pentru a naviga pe Internet.
„Apple este conștienta ca greii industriei semiconductorilor – Intel, Motorola și Texas Instruments – vad, prin prisma conceptului de convergența, viitorul industriei IT&C în telefoanele inteligente. De aceea, daca firma vrea sa faca parte din acest viitor, va avea nevoie de un program precum Address Book”, arata Mercury News.
De asemenea, Apple va avea nevoie de un program de „instant messaging” (IM, un tip de servicii de comunicație ce permite deschiderea, prin intermediul Internetului, între doi sau mai mulți utilizatori, a unei liste virtuale de discuție; deocamdata, nu exista un standard comun, de aceea, pentru a comunica, utilizatorii trebuie sa dispuna de același tip de software, n.r.), majoritatea analiștilor fiind de acord ca IM va sta la baza Internetului mobil, așa cum e-mail-ul a stat la baza Internetului prin cablu.
Apple Computer este o companie înființata în 1976 de Steven Wozniak și Steven Jobs. Anterior, Wozniak lucrase pentru Hewlett-Packard, iar Jobs pentru Atari. În 1977, compania a prezentat în cadrul unei expoziții de computere din Silicon Valley modelul Apple II – primul computer personal (PC) din lume livrat într-o carcasa de plastic.
Apple este de asemenea responsabila pentru lansarea, în 1978, a celei mai ieftine și mai ușor de folosit – la acea vreme – unitați de discheta (floppy), Apple Disk II. În prezent, Apple este unul dintre cei mai mari producatori de echipamente IT&C din lume, compania livrând o gama extinsa de produse, de la monitoare, PC-uri, computere portabile, stații grafice și computere avansate pâna la unitați de stocare de date, unitați CD și DVD, camere video digitale, console de jocuri, echipamente periferice (tastaturi, mouse etc) și software.
La 29 septembrie 2001, Apple raporta – potrivit Thomson Financial Extel, o cifra de afaceri de 5,363 miliarde de dolari (fața de un nivel de 7,855 de miliarde de dolari la 30 septembrie 2000) și o pierdere neta de 25 de milioane de dolari (comparativ cu un profit net de 773 de milioane de dolari, la 30 septembrie 2000).
În sectorul PC-urilor, Apple este considerata – prin computerele sale construite pe platforma Macintosh – principala alternativa pentru computerele dezvoltate pe baza arhitecturii lansate de International Business Machines – IBM.