Canalul HISTORY lansează serialul “Cronicile Hell’s Angels”
Fostul lider al Hell’s Angels, George Christie, divulgă regulile secrete care guvernează admiterea şi conduita în acest grup din afara legii. Făcând publice probele şi umilinţele prin care trebuie să treacă orice iniţiat, tacticile de evitare a legii şi pedepsele aplicate oricărui membru care îşi trădează “fraţii”, Christie scoate la lumină această poveste pe care n-a dezvăluit-o nimănui până acum.
George Christie a condus “filiala” Hell’s Angels din Ventura, California, timp de 35 de ani, iar acum este pregătit să împărtăşească publicului experienţele sale. Christie s-a născut în Ventura, în 1947, într-o familie de imigranţi greci şi a fost fascinat încă de mic de motociclete şi de bandele de motociclişti. În 1966, în ciuda insistenţelor tatălui său, şi-a cumpărat prima motocicletă. A devenit membru “Hell’s Angels” în 1976, iar după şase luni a ajuns liderul bandei.
În noua funcţie, Christie a devenit una dintre cele mai puternice voci ale organizaţiei naţionale “Hell’s Angels” şi şi-a petrecut trei decenii încercând să se lupte cu legea, cu bandele rivale şi chiar şi cu membrii propriei bande, dezvoltând concomitent afacerile clubului. În urma faptelor lui, a petrecut un an în detenţie solitară în 2001 şi alte 18 luni după gratii în 2013-2014. În prezent, el este consultant în probleme de crimă organizată pentru CNN.
Combinând interviurile realizate cu Christie cu imagini de arhivă şi reconstituiri, fiecare episod al serialului ne spune o nouă poveste din istoria “Hell’s Angels”.