Campionii in exil

Loti Boloni a spus ca va da totul pentru titlu. Si a reusit, trecînd si peste presiunea suporterilor, care în urma cu sase luni îl fluierau si îi cereau demisia.

Ne-a lasat la portile barajului pentru calificarea la Mondiale si a plecat spre Portugalia. Ladislau Boloni avea nevoie de o noua provocare si a acceptat pariul cu Sporting. Cu riscul de a fi socotit un tradator de tara si de a intra în razboi cu Mircea Sandu.

Întîlnire la schi

Povestea de dragoste dintre Boloni si Sporting s-a înfiripat în primavara anului 2001. Presa portugheza a deschis în primavara telenovela legata de plecarea lui Loti la Sporting, anuntînd ca selectionerul român va pregati „leii” din vara. Era începutul lunii mai, iar stirea a cazut ca un trasnet în Poligrafiei. Pe 25 mai, la ora 18:45, într-o federatie pustie, Boloni a sustinut o conferinta de presa stranie, la care nu a participat Mircea Sandu, aflat la vila sa în fata gratarului.

„Va rog sa întelegeti ca nu doresc si nu pot sa-mi risipesc energia si timpul pentru a combate sau a explica zvonuri, scenarii si presupuneri. Sînt antrenorul echipei României si îmi voi îndeplini datoria cu onoare”, a spus el atunci. Urmarea? Dupa 2-0 cu Ungaria si 2-1 cu Lituania, Boloni a plecat la Lisabona.

„Am venit sa cîstig”

Loti i-a impresionat pe lusitani prin cultul pentru munca, împins pîna la obsesia de a alerga singur cîte un ceas pe zi. A uimit prin rigoarea nemteasca si varietatea metodelor de pregatire, pe care jucatorii le-au adoptat fara reticenta. Conducerea lui Sporting a realizat imediat ca a meritat efortul sa aduca un profesionist, care costa numai 800.000 de dolari anual.

„Ne punem mari sperante în acest domn”, anunta crainicul de pe „Alvalade”, la prezentarea oficiala a lotului, pe 18 iunie. La prima sa conferinta de presa ca antrenor al lui Sporting, Boloni le-a spus suporterilor ca titlul nu e un concept interzis, dar nici o obsesie. „Sînt un antrenor cu spirit de învingator, tin la imagine si promit sa dau totul pentru a cîstiga campionatul”.

Primele probleme

8 septembrie. Euforia succesului din derbyul cu FC Porto, în prima etapa, s-a stins. Al treilea meci consecutiv fara victorie (1-1 la Leiria) a transformat aplauzele si ovatiile fanilor în fluieraturi. Debutul lui Jardel, adus de la Galatasaray, a fost un fiasco. Presa nu l-a iertat. „Verdict: vinovat! Boloni a asistat pasiv la naufragiul echipei”, a scris „O Jogo”.

Seara batistelor albe

22 octombrie. Dupa remiza (0-0) cu Santa Clara, pe „Alvalade”, fanii l-au contestat din nou pe Loti. I-au oferit acestuia un show cu mii de batiste albe fluturate ostentativ, cerîndu-i insistent demisia. „Fiasco”, „Pentru Boloni vin vremuri grele”, a titrat acelasi „O Jogo”. Sefii „leilor” n-au ascultat vocea tribunei.

Saltul spre sefie

26 noiembrie. Sporting a cîstigat derbyul cu Boavista (2-0) si a ajuns la doua puncte de liderul FC Porto, la cîteva zile dupa esecul de pe „San Siro” cu Milan, din Cupa UEFA. Apoi, pe 9 decembrie, „alb-verzii” preiau conducerea pentru prima oara, dupa triumful (4-0) cu Varzim. Suporterii s-au împacat cu Boloni si începeau deja sa viseze la titlu.

Ultima sincopa

10 februarie. „Leii” si-au întrerupt traseul fara greseala, fiind tinuti în sah (1-1) de Gil Vicente. Rezultat de care a profitat Boavista, care a redevenit lider. Mai erau însa 12 etape. Runda urmatoare, Sporting a revenit în frunte si n-a mai cedat fotoliul de lider pîna la capat.

Doar 2-2 cu Vitoria, la Setubal. Dar Boavista se înclina la Lisabona în fata Benficai, iar titlul se îndreapta deja spre „Alvalade”. Fiesta e abia la început. Apogeul sau va fi în mod sigur duminica, la ultimul meci acasa, cu Beira Mar.

„Viitorul ma fascineaza”

Ladislau Boloni a petrecut o noapte alba dupa ce a devenit campion cu Sporting. El a povestit pentru ProSport cum a reusit sa cîstige titlul în Portugalia

Domnule Boloni, cum se vede Portugalia de sus?

În clipa asta sînt la nivelul marii. Stau pe coasta Atlanticului cu un suc de portocale în fata, sub un palmier si ma gîndesc la ce a fost.

Si ce a fost?

Am plecat din România cu inima putin îndoita. Ma atasasem mult de tot ce întîlnisem acolo. Dar viata nu te duce întotdeauna pe unde vrei tu. Am plecat în Portugalia cu gîndul sa-mi fac meseria pîna la capat.

Si ce ati gasit la Sporting?

Am gasit un club adevarat cu o echipa care semana cu o masina de mare tonaj. Foarte grea. Nu se putea urni. Se misca greu. Se cereau anumite schimbari în componenta pentru a putea demara. Trebuia reechilibrat totul si în mare parte am reusit.

Acum sînteti multumit?

Mint daca nu recunosc ca am o satisfactie mare. Numai ca greul….

Urmeaza sa spuneti ca urmatorul pas e mai important. Fraza a devenit una standard în asemenea situatii.

S-ar putea. Deci nu neg faptul ca sînt într-adevar fericit, dar eu sînt omul viitorului, traiesc în viitor. Întotdeauna am gîndit asa.

Vorbeati de o masina care s-a urnit greu. Pîna la urma a pornit de la prima cheie.

(Rîde) Da, e adevarat. Cheia succesului a fost echipa. Felul în care baietii au înteles ca trebuie sa-si faca meseria. Au jucat fiecare meci ca si cînd ar fi fost ultimul din viata lor. N-am fost înfrînti 25 de etape.

Cum ati petrecut noaptea de duminica spre luni?

Vai, ce-a fost aici! Cred ca nu exagerez cu cifra pe care o voi rosti: vreo 400.000 de mii de oameni au iesit pe strazile orasului ca sa ne vada. Toata echipa s-a urcat într-un autobuz imens, decapotabil, si am marsaluit prin Lisabona pîna cînd am ajuns la Prefectura. Acolo le-am vorbit suporterilor. E greu sa va descriu tot ce-a fost aici.

Ce urmeaza?

Într-o jumatate de ora avem antrenament. (Rîde) Vorbind serios, mai sînt doua meciuri importante si nu vreau sa dezamagim suporterii. Si mai e ceva foarte important pentru mine. Sotia si fiica mea vor veni miercuri la Lisabona. Ar fi culmea sa fac vreun pas gresit tocmai în fata lor, în ultima etapa din campionat.

Mare inspiratie ai avut Nasule!

În 1971, Stefan Kovacs pleca din România spre Amsterdam ca sa înceapa prima aventura a unui antrenor român în fotbalul mare din Europa. Nea Pisti nu era tocmai într-o perioada de glorie în România, de unde abia i se daduse împins, într-un mod nu prea elegant, brînci de la echipa nationala. La Ajax a gasit o echipa de vis, cu Johan Cruyff, Neeskens, Blankenburg, Rep, Haan, cu care a obtinut performante impresionante, doua campionate, o Cupa a Olandei, doua Cupe ale Campionilor Europeni, o Supercupa a Europei si o Cupa Intercontinentala, marele merit al lui Kovacs fiind ca a gasit întelepciunea de a pune toate aceste perle într-un colier cu o valoare inestimabila.

Trei decenii mai tîrziu, în doua colturi opuse ale Europei, Mircea Lucescu si Loti Boloni, duc mai departe ceea ce a început Stefan Kovacs. Ceva îi leaga pe cei doi de stralucitul lor înaintas. Si Lucescu, si Boloni au lucrat în România, au obtinut performante, s-au batut pentru ele si pentru ideile lor. Dar au sfîrsit prin a fi, daca nu obligati, macar încurajati sa plece. Într-un fotbal unde rezultatele se obtin pe sub mesele presedintilor de club si unde contractele jucatorilor se prelungesc pe copiator, seriozitatea nu are mare cautare.

Cînd trebuia sa-l puna pe Lucescu la „nationala”, Mircea Sandu l-a preferat mai întîi pe Piturca, încurajînd transformarea primei reprezentative într-o balacareala de mahala, apoi pe Emeric Ienei, un tehnician fara iluzii ca sa n-aiba deziluzii. Cînd trebuia sa faca tot posibilul sa-l convinga pe Boloni sa ramîna în fruntea „tricolorilor”, acelasi Mircea Sandu a ales varianta Hagi, iar acum, cînd toata lumea buna se pregateste de Mondial, noi ne reparam televizoarele.

Exista, totusi, doi oameni care îi pot multumi „Nasului” pentru ceea ce a facut. Lucescu si Boloni. Mai exista, iata, si români fericiti.

Sursa: www.prosport.ro