Campioni la VITEZĂ: Actori care apasă LEGAL pe acceleraţie!

22 02. 2015, 10:00

Patrick Dempsey – Anatomie în stil LeMans

În momentul de faţă, este cel mai mediatizat actor pasionat de raliuri, ”slăbiciunea” lui fiind cursa de 24 de ore de la Le Mans, competiţie la care au mai participat şi alte nume sonore de Hollywood: Steve McQueen şi Paul Newman. ”Microbul” i-a intrat în sânge în 2009, iar în 2013 Patrick a revenit la Le Mans, obţinând locul 4 la categoria LM GTE Am, la volanul unui Porsche 911 GT3 RSR. Între timp, actorul din serialul ”Anatomia lui Grey” şi-a cumpărat propria echipă de curse, din care face parte şi Patrick Long – singurul pilot de fabrică Porsche din Statele Unite ale Americii, şi este prezent în fiecare an la cursa de 24 de ore de la Le Mans. Cu toate acestea, încă nu se gândeşte serios la o carieră profesionistă, chiar dacă are licenţă de pilot de curse.

Actorul în vârstă de 47 de ani nu îşi neglijează rolurile, mai ales că începe filmările pentru un nou sezon din ”Anatomia lui Grey”. ”Nu pot să nu îmi joc rolurile, iar filmările la noua serie vor începe în iulie. Aşa că voi lipsi pentru ceva timp de la curse. Oricum îmi doresc să continui cariera de pilot şi poate într-o zi să testez un automobil de LMP 1 sau chiar Formula 1”, a declarat Dempsez pentru US Magazine.

 

Rowan Atkinson – Mr. Bean care buşeşte maşini!

Nu vorbim aici de numeroasele scene cu faimosul personaj Mr. Bean, care intră în tot felul de situaţii comice, în care neîndemânarea sa celebră provoacă adevărate dezastre, comice ce-i drept! În viaţa reală, actorul care îi dă viaţă lui Mr. Bean este un obişnuit al curselor de maşini. Şi ne referim, aici, la competiţii serioase şi legale din Marea Britanie. Având o diplomă în inginerie electrică, Rowan Atkinson deţine şi permisul de conducere pentru categoria vehicule grele, care depăşesc 3,5 tone. Însă tot viteza îl atrage cel mai tare, căci Atkinson deţine mai multe modele de maşini care ajung la 100 km / oră în mai puţin de 2 secunde! Aston Martin Vantages este unul dintre ele. De altfel, actorul participă la mai multe curse organizate de Clubul proprietarilor de Aston Martin din Marea Britanie. Şi chiar semnează articole într-o revistă britanică de profil – “CAR”.

Din nefericire, Mr. Bean a avut parte şi de accidente, unele dintre ele departe de pista de curse. De exemplu, a reuşit să-şi buşească una dintre cele mai scumpe maşini ale sale, un MacLaren F1 în valoare de peste un milion de dolari. Circumstanţele par desprinse din peripeţiile lui Mr. Bean: Atkinson a intrat cu bolidul într-un MiniMetro parcat, care nu costă mai mult de 600 de dolari.

 

Jason Priestley – maşini şi oase rupte

Un alt actor pasionat de curse este Jason Priestley, pe care telespectatorii români şi-l amintesc din celebrul serial ”90.210 Beverly Hills”. Inclus de revista People în topul celor mai frumoşi 50 de oameni din lume, Priestley participă la foarte multe curse de maşini în Statele Unite. De multe ori, renunţă să meargă la diverse castinguri doar pentru a se da o tură cu maşina. Nici accidentele nu l-au ocolit. De exemplu, în timpul unei curse ilegale, actorul a ieşi cu maşina de pe carosabil şi a ajuns direct în piscina unei case de pe margine. La momentul respectiv, Jason a fost arestat sub acuzaţia că ar fi condus sub influenţa alcoolului şi a plătit o cauţiune de 50.000 de dolari. Explicaţia lui a fost că aâncercat să ocolească un ren.

Însă unul dintre cele mai grave accidente pe care le-a suferit Jason Priestley a fost în august 2012. În timpul antrenamentelor pentru o cursă de viteză, actorul a intrat cu maşina sa într-un zid. Se pare că rula cu aproape 290 de km / oră. Maşina a fost distrusă complet, iar Priestley s-a ales cu răni foarte grave: numeroase fracturi, splia ruptă şi multe contuzii. Recuperarea adurat luni întregi.

 

Eric Bana  – De la spălătorie la actorie

Actorul din ”Troia” şi-a câştigat primii bani lucrând într-o spălătorie auto şi, probabil, de acolo s-a ales cu pasiunea pentru maşini. De altfel, şi-a cumpărat primul autovehicul la vârsta de 15 ani, un Ford Falcon XB Coupe din 1974, pe care a dat 1.000 de dolari. Ba chiar  a vrut să şi renunţe la şcoală pentru a se fsace mecanic auto, însă tatăl său l-a sfătuit să-şi continue studiile.

Lui Eric Bana îi plac la nebunie cursele cu maşini retro şi nu ratează nicio competiţie din Australia, atunci când nu filmează. Iar în garajul său se regăsesc câteva modele de prin anii ’70, pe care şi le-a asigurat pe sume uriaşe.

 

Paul Newman a condus maşini de curse pînă la 81 de ani!

Este una dintre legendele cinematografiei mondiale, însă Paul Newman rămâne un nume de referinţă şi în lumea pasionaţilor de viteză! ”Microbul” l-a atins, se pare, în 1969, atunci când Newman a jucat in filmul „Winning”, care prezintă povestea unui pilot de curse. Acţiunea se petrece pe circuitul cursei de la Indianapolis. Pentru acest film Newman a urmat şcoala de pilotaj de curse şi şi-a făcut singur toate cascadoriile. Trei ani mai târziu, Paul Newman îşi începe propria carieră în cursele automobilistice, câştigând „Sports Club Car of America”(SCCA), la volanul unui Lotus Elan. Ulterior a pilotat modele ale firmei Datsun, castigand 2 campionate nationale SCCA, intre 1979-1986.

Şi tot în aceeaşi perioadă, actorul şi-a creat prorpia echipă: Newman-Haas.În 1979, Newman a participat la cursa de 24 de ore de la Le Mans, pe care a terminat-o pe locul al doilea.  A condus atunci un Porsche 935 twin-turbo coupe, alături de alţi doi piloţi. Avea 54 de ani şi abia ”prinsese gustul”.

Actorul a continuat să conducă maşini de curse până la vârsta de 81 de ani. Ultima sa cursă a fost la premiul „Rolex 24”, la Daytona International Speedway, în 2006, cu doi ani înainte de a se stinge din viaţă.

Foto: Hepta

Cătălina Matei