Campion la culturism, reținut în această dimineață

De: Mia Nicolescu / 12.10.2013, 14:30
Campion la culturism, reținut în această dimineață
Un fost campion național la culturism a fost reținut după ce a condus cu permisul suspendat și nu a oprit la semnalale polițiștilor, aceștia fiind nevoiți să tragă mai multe focuri de armă pentru a-l prinde.

Incidentul a avut loc vineri seară, în jurul orei 19.30, pe o stradă din Buzău, unde un polițist de la Serviciul Rutier a somat un șofer să oprească pentru control.

La volanul mașinii, un autoturism Mercedes, se afla Săndel Mândruță (59), fost campion național la culturism, în prezent antrenor la Buzău, care și-a continuat drumul în viteză, ignorând semnalul polițistului de la circulație.

Potrivit agentului principal Anca Bratosin de la Poliția Județeană Buzău, polițistul a pornit după șofer, iar urmărirea s-a desfășurat pe parcursul a aproximativ cinci kilometri, până la ieșirea din orașul Buzău, unde Mândruță a oprit, iar când polițistul s-a apropiat de el a pornit mașina, mergând până la o benzinărie.

Acolo, Săndel Mândruță a coborât din mașină și s-a amestecat cu ceilalți clienți, încercând să scape de Poliție.

Săndel Mândruță

Nu este prima dată când sportivul se află în atenția polițiștilor, el fiind cercetat în acest an și pentru cămătărie și șantaj.

Citește mai multe despre „Campion la culturism, reținut în această dimineață” pe Gândul.info!