Rezonanta magnetica la care „Zizou” a fost supus ieri dimineata a relevat existenta unei mici leziuni la nivelul muschiului coapsei stîngi.
Soc pentru Franta. Zinedine Zidane va pierde sigur meciul de debut al „cocosilor” la Mondialul asiatic. „Rezonanta magnetica pe care am efectuat-o a aratat clar ca este vorba de o mica leziune la nivelul cvadricepsilor de la coapsa stînga. Voi lipsi cu Senegal si sper ca acesta sa fie singurul meci pe care-l pierd”, a declarat, ieri la amiaza, internationalul francez, accidentat sîmbata, în minutul 38 al „amicalului” cu Coreea de Sud (3-2). „Nu este vorba de o problema serioasa. Îmi sînt necesare trei sau patru zile de odihna totala. Natura trebuie lasata sa lucreze”.
Interventia lui Zidane a venit ca o alinare pentru suflarea franceza. Dimineata de ieri începuse cu o sumedenie de speculatii asupra gravitatii leziunii, alimentate si de tacerea care s-a instalat în sînul staffului medical al campioanei mondiale. Radio France a anuntat la un moment dat ca sigura indisponibilitatea lui Zizou pentru primele doua meciuri ale Frantei, cu Senegal, pe 31 mai, si cu Uruguay, pe 6 iunie.
Iar presedintele federatiei franceze, Claude Simonet, a lasat ulterior sa se înteleaga ca totul e o chesitune de prudenta: „Pentru a fi sigur de o refacere completa, lui Zinedine i s-a recomandat sa nu evolueze în primele doua meciuri”. Ca vor fi doua sau pîna la urma doar unul, cum spera jucatorul, ramîne de vazut. Oricum, selectionerul Roger Lemerre s-a fixat deja asupra înlocuitorului sau în linia mediana: Youri Djorkaeff.
Panica printre suporteri
Franta fara Zinedine Zidane? Fanii reprezentativei Cocosului galic au intrat în panica înca din pauza testului cu sud-coreenii. Din acel moment a început sa curga cu e-mail-uri pe site-ul federatiei. Grijile suporterilor erau doua mari si late: jocul slab al Frantei si accidentarea lui Zizou. Cît va lipsi? Se vor descurca ceilalti fara el? Este în pericol obiectivul „nationalei”, care si-a propus un al doilea titlu mondial consecutiv? Agentiile de presa si ziarele din Hexagon, cu precadere „L’Equipe”, si-au canalizat toata atentia asupra acestor chestiuni, subiectul Zidane reusind sa ia fata vizitei presedintelui american George W. Bush la Paris.
E dulce
Indiferent ca e la Manchester sau cu „nationala” Frantei, Fabien Barthez stîrneste zîmbete în orice împrejurare. Pe teren sau în afara lui, cunoscutul goalkeeper ramîne un punct de atractie pentru obiectivele fotoreporterilor. Figura sa, modul de a se îmbraca si de a reactiona în diverse situatii e unic. Ieri, la finele conferintei de presa tinute la cantonamentul reprezentativei Cocosului galic, Barthez s-a afisat cu o acadea în gura. Si le-a explicat curiosilor ca se da în vînt dupa dulciuri.
Sursa: www.prosport.ro