Camine de batrani care oferă liniștea de care au nevoie persoanele vârstnice

Apropo.ro / 28.10.2021, 16:45
Camine de batrani care oferă liniștea de care au nevoie persoanele vârstnice

Persoanele vârstnice se află printre cele mai vulnerabile categorii de persoane. Această situație se datorează faptului că procesul de îmbătrânire prin care la un moment dat fiecare dintre noi trebuie să treacă vine la pachet cu  boli, cu degradarea corpului dar și cu pierderea mobilității. Aceste detalii fac ca persoanele vârstnice să devină dependente de persoanele din jurul lor.

Este o situație foarte greu de acceptat însă este singura soluție avută la îndemână de către persoanele care au ajuns la vârste venerabile. Pentru că de cele mai multe ori persoanele vârstnice rămân singure deoarece copiii sau nepoții pleacă în încercarea de a-și croi un drum cât mai bun este necesară găsirea unei soluții pentru ca persoana vârstnică să beneficieze de tot ajutorul și suportul moral de care are nevoie.

Apelarea la rude sau chiar angajarea unei persoane care să aibă grijă de persoana în vârstă sunt două soluții care pot fi contractate în vederea găsirii unei soluții care să fie în ajutorul persoanei care are nevoie de ajutor.

De asemenea, apelarea la serviciile sociale oferite de către autoritățile publice sau de către firme este o altă soluție foarte inspirată.

În cadrul acestor servicii persoana vârstnică se bucură de tot confortul de care are nevoie pentru a putea trăi liniștită până la finalul vieții.

Pentru ca apelarea la această soluție să se dovedească a fi o idee eficientă este necesar ca firma care oferă servicii sociale să fie capabilă să ofere tot ceea ce are nevoie vârstnicul pentru ca acesta să se poată bucura de liniștea și odihna oferită de către această perioadă a vieții.

Pentru foarte mulți bătrâni căminul de bătrâni este singura soluție pentru a putea trăi fără grija zilei de mâine

Cu toate că este o situație tristă și deprimantă însă există un număr foarte mare de persoane bătrâne care din varii motive au nevoie de ajutor zilnic. O parte dintre aceste persoane sunt norocoase pentru că ajung în niște camine de batrani care le oferă tot ceea ce au nevoie pentru a se putea relaxa și pentru a se putea bucura de tot ceea ce le oferă viața fără a sta cu grija zilei de mâine. Este o senzație nemaipomenită și care nu poate fi explicată în cuvinte oricât de mult am încerca acest lucru. Deoarece există multe cămine pentru bătrâni este necesar ca persoanele care sunt în căutarea unei astfel de locații să fie foarte atente la calitatea serviciilor oferite pentru a putea identifica locația în care persoana vârstnică se va simți cel mai bine atât din punct de vedere psihic cât și din punct de vedere fizic. Principalele calități pe care trebuie să le întrunească un cămin de bătrâni pentru a putea fi eligibil să ofere servicii sociale sunt următoarele:

  • Varietatea de servicii sociale oferite. Având în vedere că este vorba despre o locație în care trăiesc persoane vârstnice este necesar ca serviciile sociale oferite să fie variate și prestate la un nivel calitativ ireproșabil. Pentru a putea afla detalii despre serviciile sociale oferite trebuie cerute cât mai multe informații de la persoanele care se ocupă de conducerea căminului pentru bătrâni dar și de la persoanele care au rude care locuiesc într-o astfel de locație. Toate serviciile oferite trebuie să aibă în centrul atenției nevoile persoanei vârstnice.
  • Personalul trebuie să fie specializat în lucrul cu persoane vârstnice. Există diferențe majore între modul în care trebuie lucrat cu persoanele vârstnice și modul în care trebuie lucrat cu copii sau cu persoanele care tocmai au trecut de vârsta de 18 ani de zile. Având în vedere acest aspect este foarte important ca personalul care lucrează în cadrul căminului de bătrâni să fie pregătit pentru a putea lucra cu persoane vârstnice. Pentru a putea lucra cu aceștia trebuie în primul rând înțelese nevoile acestora.
  • Regimul alimentar oferit. Acesta trebuie să fie adecvat persoanelor vârstnice și să conțină doar mâncare sănătoasă.
  • Activitățile desfășurate în cadrul căminului pentru bătrâni trebuie să aibă drept scop captarea atenției persoanelor vârstnice, relaxarea acestora și oferirea unui tonus cât mai ridicat. Din varietatea de activități desfășurate de către personalul căminului pentru bătrâni nu trebuie să lipsească activitățile medicale, culturale, de relaxare, socializare, etc. Acestea trebuie să fie cât mai variate și cât mai dese pentru ca sănătatea psihică și fizică a persoanelor vârstnice să fie menținută la parametri optimi.

Internarea într-un cămin pentru bătrâni nu înseamnă că persoana vârstnică va fi abandonată de către familie

Internarea într-un cămin de bătrâni este o decizie grea pentru unele persoane vârstnice pentru că acestea consideră că vor fi părăsite de către familie după ce acestea vor fi internate într-o astfel de locație.

O astfel de situație nu trebuie să aibă loc pentru că persoanele vârstnice rămân în continuare părinții sau bunicii noștri chiar dacă nu putem avea în mod personal grijă de ei. Din momentul în care acestea sunt inernate într-un cămin de bătrâni trebuie să fie vizitate cât mai frecvent posibil pentru ca persoanele vârstnice să nu simtă că au fost abandonate sau că sunt o povară pentru cei mai tineri. Internarea într-o astfel de locație se realizează doar în interesul persoanelor vârstnice.

Acestea merită să aibă parte de o bătrânețe liniștită și să fie tratate cu respect, empatie, afecțiune, etc.

O astfel de situație are loc doar în cazul în care căminul de bătrâni este ales după analizarea amănunțită a ofertelor existente pe piață și doar în cazul în care se alege căminul de bătrâni care oferă cele mai calitative servicii sociale.