Camille Claudel 1915, un film biografic cu Juliette Binoche în rolul principal

Regia este semnată Bruno Dumont (Humanité, Flanders, La vie de Jésus), iar în rolul lui Camille Claudel este interpretat de actriţa Juliette Binoche (English Patient, Three Colors: Blue, Caché, Chocolat).

Povestea lui Camille Claudel

Născută în 1864 în Nordul Franţei, Camille Claudel este o sculptoriţă, sora mai mare a scriitorului Paul Claudel. Camille Claudel este mai întâi studenta lui August Rodin, apoi devine amanta lui pentru următorii 15 ani. Îl părăseşte pe sculptor în 1895, la vârsta de 31 de ani. După 1905 apar semnele unui dezechilibru psihic. Îşi distruge o mare parte din statui, dispare pentru lungi perioade de timp, manifestă simptome de paranoia şi este diagnosticată ca schizofrenică. Îl acuză pe Rodin că i-a furat ideile şi că a pus la cale asasinarea sa. În 1913, după moartea tatălui ei şi după 10 ani de izolare petrecuţi închisă în studioul său din Paris, familia (în special fratele ei) o internează mai mult sau mai puţin forţat într-un spital de boli mintale de la periferia Parisului. Apoi, în 1914, pentru a o adăposti de avansarea trupelor nemţeşti în Franţa, pacienta este mutată într-un azil din provincia Vaucluse, sudul-estul Franţei. Diagnosticul aminteşte de “mania persecuţiei bazată pe imaginaţie şi falsa interpretare a realităţii”.

Premii, competiţii internaţionale

Camille Claudel 1915 a fost selectat în competiţia oficială pentru Ursul de Aur a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, 2013.

De-a lungul timpului, regizorul Bruno Dumont a primit premii importante precum: Premiul Juriului la Cannes 2006 pentru Flanders şi la Cannes 1999 pentru Humanité, Golden Camera – Menţiune Specială în 1997, pentru La vie de Jésus. Tot pentru acesta din urmă, în 1998 a fost nominalizat la categoria Debut la Premiile César. În 2009, criticii internaţionali i-au acordat premiul FIPRESCI la Festivalul de la Toronto pentru pelicula Hadewijch. Iar în 2003 filmul său, Twentynine Palms, a fost nominalizat la Leul de Aur la Veneţia.

Cum a apărut ideea filmului

Regizorul Bruno Dumont povesteşte că a primit un SMS de la actriţa Juliette Binoche cu rugămintea de a lucra împreună exact când citea o carte despre perioada în care sculptoriţa franceză era internată. “Ştiam că Juliette are cam aceeaşi vârstă cu Camille Claudel din acele timpuri. În plus, îmi doream foarte mult să fac genul acesta de film, despre încarcerare şi inactivitate”, spune regizorul.

De cealaltă parte, actriţa Juliette Binoche îşi aminteşte momentul: “Bruno mi-a zis:

Personalul medical şi pacienţii, “actori” de ocazie

“Ideea mea era să filmez oameni normali care suferă de boli mintale”, recunoaşte regizorul. “Aşa că, a trebuit să căutăm un loc în care platoul de filmare să se afle în vecinătatea imediată a bolii. Cu alte cuvinte, a unui spital în care doctorii să fie de acord să lase pacienţii să fie parte din filmul meu.” Acest loc a fost găsit, aşa că majoritatea surorilor medicale, a personalului medical şi chiar a pacienţilor nu sunt actori, ci oameni reali, care au acceptat să apară în acest film. Juliette Binoche chiar a fixat această regulă: toată lumea din platoul-spital să o strige pe numele personajului ei, “Camille”, şi nu Juliette. Regizorul spune că sarcina lui, apropo de lucrul cu personalul medical şi pacienţii, oameni fără pregătire actoricească, n-a fost prea grea: “N-am avut prea mult de făcut: deschideam camera şi filmam. Alexandra era Alexandra, Jessica era chiar Jessica. E adevărat că, ori de câte ori strigam Acţiune!, ceva neaşteptat se întâmpla. Însă neaşteptatul era binevenit, chiar necesar în genul acesta de proiect.”

Scrisorile originale ale Camillei, singurul scenariu pentru Juliette Binoche

Un alt detaliu semnificativ pentru rolul lui Juliette Binoche este că ea nu a avut un scenariu pentru acest film. “Bruno mi-a înmânat scrisorile originale ale Camillei şi mi-a zis să le personalizez”, spune Juliette. “Aşa că m-am apucat şi le-am rescris, făcîndu-le mai puţin literare, ca şi cum ar fi fost ale mele. Apoi i le-am trimis înapoi pe mail, sperînd la nişte indicaţii. Degeaba.

“Am această problemă: nu-mi place să aud actorii recitînd rolul. Mă cert mereu cu ei şi nu-i las să recite scriptul”, recunoaşte regizorul Bruno Dumont. “Ştiu că nu întotdeauna este uşor pentru ei, pentru că sunt obişnuiţi să aibă un text de interpretat, iar când acesta lipseşte se simt puţin dezorientaţi. Dar mie, unul, îmi place provocarea asta.”

Camille Claudel 1915 (1 h 37 min) este distribuit internaţional de Wild Bunch, iar în România este adus de Independenţa Film. Bugetul filmului a fost estimat la aproximativ 3,2 milioane de euro.