Cămașa pe care o poți purta 100 de zile fără să o speli

De: Marian Andrei / 01.05.2013, 10:00
Cămașa pe care o poți purta 100 de zile fără să o speli
Urăști să îți speli hainele sau nu ai timp pentru acest lucru? Americanii au grijă și de tine. Cei de la Wool&Prince's Kickstarter au creat un material inovator care îți permite să porți o cămașa până la 100 de zile fără a o spăla sau călca!

Secretul cămășii minune constă în materialul din care este confecționată – „fibră de lână de cea mai înaltă calitate, folosită de obicei în industria modei de lux”, după cum declară un reprezentant al companiei.

Showbiz.ro te trimite la EROS SHOW! Vrei și tu?

Acesta a explicat că mirosul neplăcut al transpirației este dat de de bacteriile care se dezvoltă pe pielea umană. Acesta este inexistent pentru purtătorii noii cămăși, datorită faptului că lâna din care este făcută absoarbe și evaporă transpirația.

Un alt avantaj al cămășii este faptul că, practic, nu se șifonează. Testele de laborator au arătat că fibra din care este confecționată cămașa este foarte și rezistă la mai mult de 20.000 de îndoiri înainte de a se rupe, de șase ori mai mult decât fibrele de bumbac, care cedează la aproximativ 3.200 de astfel de manevrări. Concluzia: poți să o faci ghem și s-o arunci într-un sac de voiaj, în momentul în care o vei scoate va fi gata de purtat!

Creatorii cămășii își exprimă speranța că, totuși, nu vor exista persoane care să o folosescă trei luni de zile consecutiv, chiar dacă garantează că în această perioadă își „păstrează” calitățile.

Cămășile pot fi deocamdată achiziționate de investitorii companiei la prețul de 74 de euro, prețul cu care vor fi puse pe piață nefiind încă anunțat.