Călin Geambaşu, moştenire de 1 milion de euro
Scandalul din familia Geambaşu continuă! Călin Geambaşu (41 de ani) nu mai vrea să aibă de-a face cu părinţii săi, pe motiv că l-ar fi pedepsit mult prea aspru, în copilărie.
După ce tatăl acestuia, Petre Geambaşu (70 de ani), l-a acuzat de violenţă asupra unei asistente, Călin a decis să renunţe la moştenire şi la numele de familie.
“Renunţ în mod Deliberat la o avere de aprox. 1.000.000 EURO. (n.r- contravaloarea terenurilor şi a locuinţelor pe care le deţine Petre Geambaşu). Iau în calcul şi schimbarea numelui de familie”, a declarat Călin pentru click.ro
Călin Geambaşu, despre familia sa: ”Nu bătăile au durut, umilinţele au durut cel mai tare”
Călin Geambaşu susţine că a fost agresat în copilărie de nenumărate ori, însă cel mai tare l-au durut umilinţele la care a fost suspus de-a lungul timpului.
”Nu bătăile au durut, umilinţele au durut cel mai tare. Vă voi spune una dintre umilinţele soft, pentru că nu le pot spune pe cele mai nasoale. Tata mă certase, nu ştiu ce făcusem prin casă. M-a trimis la mine în cameră, eram pedepsit. M-am dus, ştiam că dacă am greşit sunt pedepsit. Şi la mine în cameră eu am început să mă joc cu jucăriile pe care le aveam. Pe vremea aia nu era ca acum, nu erau atâtea jucării. Jucăriile mele erau fraţii mei. Nu aveam fraţi, aveam aceste jucării. După jumătate de oră a venit la mine şi, nervos că nu am înţeles că sunt pedepsit şi că îndrăzneam să mă joc, m-a pus să-mi iau toate jucăriile şi să le arunc una câte una, cu mâna mea, la ghenă. Când am ajuns la ultima jucărie, urusleţul Jimi, eu am vrut să mă duc cu el pe ghenă. Nu eram conştient ce se va întâmpla dacă eu chiar mă duc pe ghenă, credeam că doar voi ajunge într-un loc în care mirosea urât. Abia atunci, după ce m-a întrebat ce vreau să fac şi i-am spus, s-a înduplecat şi mi l-a lăsat pe Jimi. Tatăl meu m-a bătut rar, dar el a fost cu umilinţele. Am fost descălţat şi târât prin clase aiurea pentru că am întârziat 4 minute la ora de pian”, povesteşte Călin Geambaşu.